.

Bucureşci: Alimentarea cu apă, drumurile şi şcoala, priorităţi ale administraţiei locale

Modernizarea infrastructurii locale reprezintă una dintre priorităţile aflate pe agenda primarului comunei Bucureşci, Mircea Florin Ghilean.

Sunt investiţii necesare pentru comunitatea locală, în condiţiile în care fondurile pentru derularea acestora se obţin tot mai greu. Aşa că administraţia locală trebuie să găsească soluţiile necesare de finanţare, deoarece, fiind o comună mică, bugetul local al Bucureşciului nu poate suporta cheltuieli foarte mari.

„Bucureşciul a fost un important centru minier, însă acum realitatea s-a schimbat în ceea ce priveşte resursele bugetului local. În fiecare moment căutăm soluţii de finanţare pentru diverse proiecte de investiţii, deoarece sumele de care dispunem în plan local sunt foarte mici şi ne permit doar lucrări mici. Încercăm să idenficăm surse de finanţare pentru fiecare proiect în parte şi cred că, în mare parte, reuşim să atragem banii de care avem nevoie. Un exemplu este proiectul de alimentare cu apă a satului Şesuri, cu o valoare de peste 480.000 de lei, bani nerambursabili. Am reuşit să atragem finanţarea lucrărilor prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” şi acest proiect se derulează în condiţiile stabilite. Am primit deja prima tranşă de bani, iar lucrările sunt realizate în proporţie de 50%. Investiţia continuă pentru că este mare nevoie de apă în satul Şesuri, în special vara”, a afirmat primarul comunei Bucureşci, Mircea Florin Ghilean.

Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă reprezintă o altă sursă de finanţare pentru proiectele de investiţii derulate la Bucureşci. Acestea vizează domeniul educaţional, iar unui dintre cele mai apreciate este Programul Naţional „Masă sănătoasă”, în care elevii din comună beneficiază de o masă la şcoală.

Şcoala gimnazială este în atenţia autorităţilor şi atunci când vine vorba despre proiectele de eficientizare energetică, dotarea cu mobilier specific și asigurarea de materiale didactice moderne, la standardele de acum.

„PNRR ne-a permis derularea mai multor proiecte în comuna noastră. Ultimul dintre acestea se referă la instalarea unei staţii de încărcare pentru maşinile electrice. Este un proiect util, în condiţiile în care ne dorim şi o dezvoltare a infrastructurii turistice şi de drumuri, iar existenţa unei staţii de încărcare electrică este aproape o cerinţă obligatorie în acest sens. Acest proiect va începe în scurt timp”, a explicat Mircea Florin Ghilean.

Nu în ultimul rând, Primăria Bucureşci a câştigat o finanţare nerambursabilă prin Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR), în cadrul căreia vor fi achiziţionate un miniexcavator, drujbe şi motocositoare necesare pentru activităţile edilitar-gospodăreşti.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate