.

Băiţa: Continuă curăţenia de primăvară

Cei mari sunt invitaţi să-i copieze pe cei mici! În acest fel ar putea fi apreciată acţiunea de ecologizare pe care şi-au propus-o să o realizeze astăzi, vineri, 15 aprilie, autorităţile locale în colaborare cu cetăţenii comunei Băiţa, după ce copiii de la şcoala gimnazială au oferit un exemplu a ceea ce înseamnă implicare civică.

„Vrem să redăm naturii o parte din respectul pe care îl merită şi să conştientizăm împreună că păstrarea unui mediu curat ţine de fiecare dintre noi. Dorim prin această acțiune să continuăm eforturile depuse de elevii Școlii Gimnaziale Băița și să curățăm marginile drumurile, a pădurilor și alte zone unde există depozite de deșeuri”, a spus primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

Acţiunea de ecologizare va începe la ora 11,00, în faţa Primăriei Băiţa, unde vor fi distribuite materialele necesare – saci şi mănuşi. Apoi se va pleca spre zonele care au nevoie de ajutorul oamenilor pentru a redeveni curate.

“Astfel de acțiuni sunt menite și pentru a trage un semnal de alarmă, astfel încât cetățenii să devină mai responsabili față de mediul înconjurător. Sperăm să nu fim nevoiți, dar pe viitor vom aplica sancțiuni celor care abandonează deșeuri pe raza UAT Băița, conform legistlației în vigoare”, a completat primarul localităţii.

Reamintim că, la începutul acestei luni, elevii claselor a IV-a de la şcoala din Băiţa, îndrumaţi de profesorii lor, au efectuat o acţiune de ecologizare a zonele “Halta Băiţa” şi “Haldina Băiţa”, cu prilejul “Lunii curăţeniei” în judeţul Hunedoara. Alături de copii s-au alăturat şi angajaţii din administraţia locală, într-un efort comun care a demonstrat, în final, că acolo unde există intenţii bune rezultatele sunt cele aşteptate.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate