„Manuscrisele Mihai Eminescu” au fost donate Bibliotecii Academiei Române de Titu Maiorescu, în anul 1902, şi, de-a lungul anilor, ele au fost cercetate, descifrate şi valorificate de mari eminescologi. Printre aceştia îi amintim doar pe Perpesicius, George Călinescu, Dimitrie Vatamaniuc ori Petru Creţia. Acum, starea lor e „de o vulnerabilitate maximă” şi, practic, „nu mai pot fi consultate”.

Pentru a avea şi noi acces la caietele Eminescu acestea au fost editate de Academia Română sub coordonarea preşedintelui Academiei Române – Eugen Simion.

Manuscrisul 2263 este paginat de Eminescu şi are în faţă un sumar ce se deschide cu prezentarea „Comitatului Uunedoarei”, după care urmează Sinoptica cu date privind Transilvania, Moldova, Ţara Românească şi alte ţări vecine. Sunt prezentaţi Iancu de Hunedoara şi Matei Corvin, întâlnim însemnări despre Transilvania, Făgăraş, Maramureş. Apare evidentă preocuparea poetului de a-şi nota date cât mai exacte precum şi atenţia ce o acordă evenimentelor istorice şi vechilor numiri de ape şi localităţi considerate ca fiind de origine dacă sau romană.

„Manuscrisele Mihai Eminescu” în număr de peste 14.000 de pagini, la care se adaugă miile de pagini ale gazetelor ce le-a scos, ne arată nu doar un geniu poetic, dar şi un sârguincios prozator, un gânditor profund, un visător, un critic vehement al relelor din societatea vremii sale, un asiduu semănător de mirabile seminţe pe firmamentul literaturii noastre, un făuritor de valori, create printr-o muncă neîntreruptă, începută din anii tinereţii şi până a trecut în lumea tăcerii…