Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 22 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Măsura a fost luată de polițiști în mai puțin de 24 de ore de la sesizarea unei agresiuni petrecute în zona unui club din municipiul Brad.
Poliția Municipiului Brad a fost sesizată, la data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 03:20, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost lovită în zona capului cu un obiect contondent, în zona unui local public din municipiu.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat persoana vătămată, un bărbat de 34 de ani, din comuna Buceș. Acesta nu a putut oferi detalii despre persoana care l-ar fi agresat sau despre obiectul folosit, relatând că ar fi fost lovit în mod spontan.
Bărbatul a fost transportat la o unitate spitalicească, pentru supraveghere medicală de specialitate, fără a rămâne internat.
În urma activităților de cercetare și investigare desfășurate, polițiștii au identificat, în mai puțin de 24 de ore de la sesizarea faptei, prezumtivul autor al agresiunii, fiind vorba despre un tânăr de 22 de ani, din municipiul Brad.
Față de acesta s-a dispus continuarea urmăririi penale și s-a luat măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Tânărul a fost, ulterior, depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează să fie prezentat, în cursul zilei de azi, procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor legale corespunzătoare.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.






