.

Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei și Hunedoarei s-a întrunit la Centrul Eparhial

Marți, 22 ianuarie 2019, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a prezidat ședința Consiliului Eparhial, desfășurat la Centrul Eparhial din Deva, în cadrul căruia au fost prezentate, analizate și aprobate rapoartele Sectoarelor Centrului Epahial pe anul 2018, după care au fost înaintate spre Adunarea Eparhială.

A urmat apoi deschiderea ședinței Adunării Eparhiale. Cele cinci comisii de lucru permanente ale Adunării Eparhiale au analizat rapoartele înaintate de Consiliul Eparhial, după care acestea au fost prezentate și aprobate în plenul Adunării Eparhiale. În continuare, s-au făcut propuneri pentru dinamizarea activităților pe sectoare pentru anul care tocmai a început.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a rostit un cuvânt de binecuvântare prin care a îndemnat la intensificarea activității eparhiei, mulțumind totodată pentru strădaniile și eforturile depuse în anul precedent de către părinții consilieri, părinții protopopi, preoții din parohii, membrii Adunării Eparhiale și colaboratorii de la Centrul Eparhial./www.episcopiadevei.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate