Elevii și studenții vor primi 200 de euro de la stat pentru a-și cumpăra calculatoare

Elevii și studenții care provin din familii cu venituri reduse vor putea primi 200 de euro de la stat pentru achiziția unui calculator.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care se acordă tinerilor până în 26 de ani câte 200 de euro pentru achiziţionarea unui computer.

„Astăzi a trecut prin Guvern o hotărâre prin care acordăm tinerilor, elevilor şi studenţilor până în 26 de ani 200 de euro pentru achiziţionarea unui computer. Acest proiect se derulează din 2004 fără întrerupere şi cred că este un lucru pozitiv, pentru că peste 300.000 de elevi şi studenţi au fost beneficiarii acestuia”, a transmis ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, la finalul şedinţei Executivului.

Ea a adăugat că anul acesta, din informaţiile pe care le are MEN, circa 10.000 de elevi şi studenţi ar putea fi beneficiarii acestei hotărâri de Guvern.

Beneficiarii acestui program sunt elevii şi studenţii învăţământului de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 250 lei pe membru de familie, conform HG 297/03.05.2018 pentru modificarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii 269/2004 privind acordarea unui ajutor financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare, aprobată prin HG nr. 1294/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 408/14.05.2018.

Bonul reprezintă echivalentul în lei a sumei de 200 de euro și este destinat achiziției de calculatoare. Anul acesta, bonurile au culoare roșie, spre deosebire de 2018, când au fost violet.

Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii. Pentru obținerea ajutorului aferent achiziționării unui calculator în baza legii nr. 269/2004, beneficiarii întocmesc o cerere pe care o depun la unitatea/instituția de învățământ la care este înscris elevul.

La stabilirea venitului brut lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepția: alocației de stat, alocației familiale complementare și a alocației de susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii și burselor sociale, precum și a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi și obligații.

Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul Ministerului Educaţiei Naționale, conform legislaţiei în vigoare.

Calendarul pentru 2019 este următorul:

  • depunerea cererilor – până la 19 aprilie
  • evaluarea cererilor de către comisiile din unităţile şi instituţiile de învăţământ împreună cu comisiile de anchetă socială – 22 aprilie – 13 mai
  • centralizarea cererilor la Comisia centrală, prin intermediul portalului dedicat – 14 mai – 24 mai
  • afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei Naționale a listei de cereri eligibile – 31 mai
  • afişarea în fiecare unitate de învăţământ a listei beneficiarilor – 5 iunie
  • depunerea contestaţiilor – 6 iunie
  • rezolvarea contestatiilor: 6 – 20 iunie
  • afișarea rezultatului contestațiilor pe portalul dedicat și în fiecare unitate de învățământ – 21 iunie
  • afişarea pe portalul Ministerului Educaţiei Naționale a listei de beneficiari aprobată prin ordin de ministru – 4 iulie
  • achiziția bonurilor valorice de către Ministerul Educatiei Naționale: 5 – 19 iulie
  • eliberarea bonurilor valorice către beneficiari: 22 iulie – 9 august
  • achiziționarea de calculatoare: 24 iulie – 10 octombrie
  • depunerea copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire de către elevi și studenți: 25 iulie – 15 octombrie
  • depunerea de către operatorii economici a bonurilor valorice, a copiilor de pe facturi și de pe procesele-verbale de predare-primire spre decontare, la comisia județeană, respectiv la comisiile din instituțiile de învățământ superior; înregistrarea operatorilor economici pe portalul dedicat: 25 iulie – 31 octombrie
  • decontarea către operatorii economici: 30 iulie – 20 noiembrie. Sursa: agerpres.ro
Partajează această știre

Lasă un răspuns