Care este calendarul pentru ÎNSCRIERI la clasa pregătitoare 2019

Metodologia şi calendarul înscrierilor la şcoală pentru anul şcolar 2019-2020 au fost publicate în Monitorul Oficial, cu doar 10 zile înainte de perioada pentru depunerea cererilor. Cererile pot fi completate începând cu data de 4 martie. Ministerul Educaţiei a făcut publice principalele condiţii.

Potrivit metodologiei, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2019, inclusiv, trebuie să fie înscriși în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.

La sediile inspectoratelor școlare județene și la avizierele sau pe site-urile (dacă există) unităților de învățământ trebuie afișate listele cu circumscripțiile școlare, iar părinții trebuie informați cu privire la conținutul activităților educaționale care se desfășoară în clasa pregătitoare, la abordarea didactică, la organizarea programului școlar etc.

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, pot fi înscriși dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Toate unitățile de învățământ au obligația de a oferi informații referitoare la procedura de înscriere a copiilor în învățământul primar indiferent dacă părinții fac parte sau nu din circumscripția respectivă.

Sinteza principalelor elemente cuprinse în calendarul și în metodologia pentru înscrierea copiilor în învăţământul primar în anul şcolar 2019 – 2020

CINE SE POATE ÎNSCRIE ÎN CLASA PREGĂTITOARE?

Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv.

La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.

Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu cadrul legal.

UNDE ŞI CUM SE REALIZEAZĂ EVALUAREA PSIHOSOMATICĂ A COPIILOR?

Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE).

Evaluarea se face atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât şi în diferite centre din judeţ/municipiul Bucureşti, cu prioritate în grădiniţe.

Evaluarea se efectuează în perioada 26 februarie – 20 martie 2019.

Evaluarea se realizează de către personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii/unităţi, precum şi de medici şcolari sau medici de familie, acolo unde este necesar.

LA CE UNITATE DE ÎNVĂŢĂMÂNT POATE FI ÎNSCRIS UN COPIL?

Părintele poate opta:

– pentru înscrierea la şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este automat înscris.

– pentru o unitate de învăţământ, alta decât şcoala de circumscripţie: în această situaţie, copilul este înscris în limita locurilor libere şi, dacă este cazul, pe baza criteriilor generale şi, ulterior, a criteriilor specifice de departajare.

NOTĂ: părintele poate solicita, prin bifarea în cererea-tip de înscriere, ca locul la şcoala de circumscripţie să fie rezervat pentru eventualitatea în care copilul nu este înscris la unitatea de învăţământ pentru care părintele a făcut opţiunea, din lipsă de locuri libere

UNDE VOR AVEA LOC ÎNSCRIERILE?

La unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi validate direct la unitatea de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului.

Cererile-tip de înscriere pot fi completate şi online (procedura va fi disponibilă începând cu data de 4 martie), dar după completarea acestora, părinții trebuie să meargă la unitatea de învăţământ în care doresc înscrierea copilului pentru validarea cererii.

CARE SUNT ACTELE NECESARE PENTRU ÎNSCRIERE?

Cerere-tip de înscriere (disponibilă începând din 4 martie)

Copie şi original după actul de identitate al părintelui/tutorelui legal; părinții divorțați depun la înscriere și hotărârea judecătorească definitivă din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului

Copie şi original al certificatului de naştere al copilului

Copie a documentului care atestă dezvoltarea psihosomatică corespunzătoare pentru parcurgerea clasei pregătitoare (acolo unde este cazul).

Alte documente care să ateste îndeplinirea criteriilor generale şi/sau specifice (acolo unde este cazul).

CARE ESTE CALENDARUL DE COMPLETARE/DEPUNERE A CERERILOR?

Completarea și depunerea cererilor va avea loc în două etape. La etapa a doua participă doar cei care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

A. Prima etapă: 4 – 22 martie

– de luni până vineri, între orele 8:00 – 18:00

– părinţii pot fi programaţi pentru înscriere de către unitatea de învăţământ.

29 martie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după prima etapă

Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.

Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor rămase disponibile, după fiecare etapă de înscriere.

11 aprilie: afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare a listei copiilor înscrişi după a doua etapă

CARE SUNT CRITERIILE DE DEPARTAJARE PE CARE ŞCOLILE LE APLICĂ DACĂ NUMĂRUL DE COPII ESTE SUPERIOR NUMĂRULUI DE LOCURI

I. Criterii generale:

a) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;

b) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți. Situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;

c) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;

d) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă.

II. Criterii specifice:

Sunt aplicate după criteriile generale şi numai dacă acestea nu reuşesc să facă departajarea între copii, cu excepţia situaţiilor prevăzute de Metodologie.

Sunt elaborate de către fiecare unitate de învăţământ în parte, dar sunt aplicate pe baza unor documente doveditoare, prezentate de către părinţi/tutori legali şi nu pot fi discriminatorii, respectiv trebuie să ţină cont de faptul că toţi copiii au drepturi egale, indiferent de condiţia socială, financiară, indiferent de naţionalitate, rasă, religie, confesiune, sex etc.

DE UNDE ÎŞI POT PROCURA PĂRINŢII INFORMAŢII?

Internet: inspectoratele şcolare generale vor crea, pe prima pagină a site-urilor lor, o secţiune numită Înscrierea în învăţământul primar 2019.

Direct de la şcoli, cu ocazia Zilelor porţilor deschise. Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze acest eveniment public în intervalul 26 februarie – 9 martie. Părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şi vor putea discuta cu cadrele didactice.

De la unităţile de învăţământ preşcolar, în cadrul întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2019 – 2020, în învăţământul primar.

Telverde: poate fi apelat numărul 0 800 816 xyz, unde xyz reprezintă indicativul pentru fiecare judeţ (ex. Arad – 257).

EXISTĂ SUFICIENTE LOCURI PENTRU COPII ÎN CLASA PREGĂTITOARE?

Da, fiecare copil are un loc asigurat. Numărul de locuri alocat prin cifra de şcolarizare pentru clasa pregătitoare este mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar.

CE TIP DE ACTIVITĂŢI SE VOR DESFĂŞURA LA CLASA PREGĂTITOARE?

Copiii îşi vor dezvolta capacitatea de a comunica, vor stabili sau consolida primele contacte cu lumea numerelor şi a literelor, vor învăţa să observe mediul înconjurător şi să interacţioneze cu ceilalţi copii, prin jocuri didactice, activităţi în echipă, activităţi de descoperire, prin desen sau muzică.

Clasa pregătitoare este un timp de acomodare a copilului cu viața școlii, care să-i permită o bună adaptare la programul și cerințele specifice acestui mediu.

În clasa pregătitoare, copilul este încurajat să capete încredere în forţele proprii, să-și sporească stima de sine, iniţiativa şi dorinţa de reuşită.

Exersarea deprinderilor şi capacităţilor motrice este o ţintă importantă, prin participarea copiilor la activităţi de dezvoltare motrică, dar şi la alte activităţi de mişcare în asociere cu muzica (prin intermediul Educaţiei fizice şi a disciplinei Muzică şi mişcare).

CUM FUNCŢIONEAZĂ ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR PRIVAT?

Înscrierea se face în prima etapă (4 – 22 martie).

Înscrierea se face direct la unitatea de învăţământ sau pe formularul online, dacă unitatea de învăţământ autorizată/acreditată şi-a introdus toate datele în aplicaţia informatică pentru înscrierea în clasa pregătitoare, la fel ca unităţile de învăţământ de stat. Dacă nu, înscrierea se face doar la unitatea de învăţământ. În cazul înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unităţii de învăţământ dorite.

CE ESTE IMPORTANT DE ȘTIUT DESPRE CEREREA DE ÎNSCRIERE ONLINE?

Atenție! Completarea cererii de înscriere online nu garantează înscrierea copilului dumneavoastră în unitatea de învățământ și nu elimină obligativitatea de a vă prezenta la unitatea de învăţământ unde doriţi înscrierea cu dosarul complet al copilului, în vederea validării acesteia. Acest formular vă permite doar să vă prezentați la secretariatul școlii cu datele copilului pre-completate, scurtând timpul de așteptare al dvs și al celorlalți părinți.

Calendarul înscrierii în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020:

25 februarie 2019 – Şcoala afişează planul de școlarizare, numărul de clase pregătitoare alocate, circumscripţiile şcolare, criteriile specifice de departajare; afişarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor şi a instituţiilor / unităţilor în care se realizează aceasta; fişarea se face inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar.
26 februarie – 9 martie 2019 – Fiecare şcoală organizează „Ziua porților deschise”, zi în care părinții, copiii și alte persoane interesate pot vizita spațiile dedicate activităților claselor pregătitoare și pot purta discuții cu personalul unității de învățământ implicat în această activitate.
26 februarie – 20 martie 2019 – Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor care nu au vârsta de înscriere.
4 martie – 22 martie 2019 – Părinţii completează, online sau la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor, cererile-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ la care solicită înscrierea copiilor are loc, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri).

Prima etapă de înscriere în clasa pregătitoare
25 martie 2019 – Comisia națională procesează cererile tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat acest lucru în cererea-tip de înscriere.
26 – 27 martie 2019 – Fiecare şcoală procesează cererile părinților care solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.
28 martie 2019 – Comisia națională procesează cererile-tip de înscriere şi repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție.
29 martie 2019 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar și al unităților de învățământ a candidaților înmatriculați, a numărului de locuri rămase libere și a listei copiilor neînscriși după prima etapă.

A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare
1 aprilie 2019 – Şcolile vor afişa procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar.
2 aprilie – 8 aprilie2019 – Părinţii depun cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
8 aprilie – 10 aprilie 2019 – Procesarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile.
11 aprilie 2019 – Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
12 aprilie – 19 aprilie 2019 – Centralizarea și soluționarea de către inspectoratul școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. /Sursa: alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns