Winkler: Muncim pentru dezvoltarea Transilvaniei

Definirea unui proiect pentru viitorul comunității maghiare din Transilvania este o prioritate importantă aflată pe agenda Congresului UDMR care va avea loc între 22-23 februarie 2019 la BT Arena din Cluj, a punctat deputatul european Iuliu Winkler, liderul Organizației Județene Hunedoara a UDMR, joi, la Deva, într-o conferință de presă.

”Muncim pentru dezvoltarea Transilvaniei și dorim să precizăm acest lucru și în documentele strategice ce urmează să fie adoptate la congres, documente referitoare la politicile publice, la economie, educație și politici sociale. UE are un rol cheie în ceea ce privește dezvoltarea Transilvaniei. Ca atare, în centrul viziunii noastre privind viitorul comunității noastre se află competitivitatea. Vom continua să milităm pentru descentralizare și reducerea birocrației, și dorim să formulăm răspunsurile noastre la provocările secolului XXI. În mijlocul celei de a 4-a revoluții industriale trebuie să abordăm problematica digitalizării și a inovării, sprijinind întreprinderile inovatoare și competitive din Transilvania. Dorim să continuăm integrarea europeană prin aderarea la spațiul Schengen, respectiv introducerea monedei euro. Dorim să ne focusăm și pe politicile dedicate familiei, în același timp, fiind conștienți că trebuie să le oferim tinerilor speranța pentru un viitor mai bun. Tocmai de aceea, motto-ul congresului este ”Uniune pentru viitor”, a declarat Iuliu Winkler. El a precizat că documentele strategice ale UDMR capătă o și mai mare greutate pentru că ne aflăm în pragul alegerilor europene. ”Alegerile europarlamentare nu au fost niciodată mai importante decât acum, când viitorul Europei este în joc. Depinde de noi dacă pământul nostru natal, Transilvania, va fi sau nu câștigătorul schimbărilor europene”, a afirmat europarlamentarul.

Obiectivul principal al celui de-al XIV-lea Congres al UDMR, cel mai înalt for decizional al Uniunii, este conturarea unui proiect pentru viitorul comunității maghiare din Transilvania și alegerea președintelui UDMR pentru următorii patru ani. La eveniment sunt așteptați peste 980 de delegați și numeroși invitați din țară și din străinătate. Organizația Județeană Hunedoara a UDMR va fi prezentă cu 18 delegați.

 Campania de strângerea semnăturilor a demarat și în județul Hunedoara

Președintele UDMR Hunedoara a mai vorbit și despre campania de strângere a semnăturilor pentru alegerile europarlamentare, obiectivul UDMR fiind obținerea a 250.000 de semnături, iar în județul Hunedoara ținta e de 4.000 de semnături, obiectivul județean fiind depășirea acestei cotei de semnături.

”În campania pentru strângerea semnăturilor ne bazăm pe organizațiile locale și voluntarii noștri, dar și pe organizațiile de tineret și de femei care au un rol important. Vom căuta membrii comunității noaste cu un mesaj care subliniază importanța alegerilor europarlamentare pentru viitorul nostru. Interesul nostru este să beneficiem în continuare de de fondurile europene atât de importante în munca noastră pentru dezvoltarea Transilvaniei, și dorim să fie obținem crearea unui cadru european pentru protejarea comunităților minorităților autohtone. Pentru atingerea acestor obiective cerem sprijinul membrilor comunității noastre”, a precizat Winkler.

”UDMR va porni în campanie cu sloganul ”Europa puternică, Transilvania prosperă”, iar, în perioada următoare, încercăm să ajungem cu mesajul nostru la membrii comunității maghiare, conștientizând importanța alegerilor europarlamentare”, a mai spus europarlamentarul UDMR.

Partajează această știre

Lasă un răspuns