Două autoscări pentru lucrul la înălțime și 3 ambulanțe, tip B2, au fost distribuite Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara„ al județului Hunedoara.
Una dintre autoscări intră în dotarea Detașamentului Hunedoara și va deservi zona de centru și vest a județului, în timp ce, a doua autoscară a ajuns la Detașamentul Petroșani pentru acoperirea zonei de sud a județului Hunedoara.
Autospeciala, în valoare de peste 400.000 euro, specializată pentru intervenţie şi salvare la înălţimi, de până la 42 de metri, este formată dintr-un turn rotitor compus din: pachet de scări, platformă de lucru la vârf şi lift. Instalaţia pentru stingerea incendiilor este montată în platforma de lucru care va permite atât refularea apei sau spumei cu ajutorul unui tun, cât şi cu ajutorul unei ţevi de refulare manuală. Autospeciala, achiziționată din fonduri europene, poate fi manevrată de la un post de comandă principal aflat la baza turnului rotitor care permite executarea tuturor manevrelor, dar și din postul secundar amplasat pe platformă.
I.S.U. Hunedoara mai beneficiază de o autoscară pentru intervenția la înălțime de la începutul anului trecut.
În plus, cele trei ambulanțe tip B2 vor înlocui autosanitarele existente în dotarea Detașamentul Hunedoara, Secției Ilia și Punctului de Lucru Băița.
Achiziția este parte integrantă a conceptului de dezvoltare instituțională a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, inițiativă guvernamentală susținută încă de anul trecut, prin proiectul “Concept modern integrat pentru managementul situațiilor de urgență – VIZIUNE 2020 ” din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.