Şase percheziţii domiciliare într-un dosar penal privind furtul şi tăinuirea unor bunuri arheologice

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie, desfășoară, astăzi, șase percheziții domiciliare, pe raza județului Hunedoara, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt și tăinuirea unor bunuri arheologice susceptibile a face parte din patrimoniul cultural național.

În cauză, sunt vizate trei persoane, activitățile fiind desfășurate în vederea administrării probatoriului și a stabilirii împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele cercetate.

În cadrul activităților din această dimineață, polițiștii au ridicat mai multe bunuri și mijloace materiale de probă.

Acțiunea este în desfășurare, urmând ca, la finalizarea acesteia, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Pe întreg procesul penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Partajează această știre

Lasă un răspuns