“Drumul Regelui” – o investiţie pentru două judeţe

Președintele Consiliul Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a efectuat JOI, 10 septembrie, o vizită în teren pe șantierul drumului județean 707 („Drumul Regelui”), care face legătura între județele Hunedoara și Arad.

Însoțit de membrii echipei de implementare a proiectului, de reprezentanții constructorului și de dirigintele de șantier, președintele CJ Hunedoara a inspectat câteva dintre zonele cuprinse între Vața de Jos – Căzănești – limită jud. Arad, în care se derulează în prezent lucrări tehnice de anvergură.

În prezent, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 30,42%, o dovadă clară că ritmul impus pe șantier este unul accelerat. Șantierul deschis oficial la data de 1 martie a beneficiat în toată această perioadă de o mobilizare intensă din partea constructorului.

Proiectul, mult așteptat de comunitățile locale și considerat o prioritate pentru dezvoltarea zonei, este realizat în parteneriat cu județul Arad, CJ Hunedoara având calitatea de lider de proiect. Investiția are un impact semnificativ asupra conectivității regionale și a impulsionării turismului în zona Vața, deschizând noi oportunități economice pentru locuitorii din Țara Zarandului.

Finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Din totalul de 17 kilometri ai drumului care urmează să fie modernizați, 13 kilometri sunt amplasați pe teritoriul județului Hunedoara.

„Ce promitem, facem! Chiar dacă unii cârcotași spuneau că drumul acesta nu se va moderniza în 40 de ani, iată că astăzi avem rezultate concrete de prezentat. Sunt în derulare lucrări tehnice de anvergură: ziduri de sprijin, lărgiri ale părții carosabile, reparații la poduri și podețe, săpături dificile în versant, la care se adaugă deja strat nou de asfalt pe unele tronsoane. Stadiul fizic de peste 30% demonstrează că pe acest șantier se lucrează în ritm susținut. Investițiile în infrastructură nu înseamnă doar asfalt, ci înseamnă dezvoltare economică, mobilitate și oportunități reale pentru comunitățile locale din județele Hunedoara și Arad”, a declarat președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 203.617.551,21 lei (cu TVA), din care pentru tronsonul din județul Hunedoara sunt alocate 135.168.690,10 lei. Constructorul are la dispoziție 2 ani pentru finalizarea lucrărilor, de la data începerii șantierului.

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns