L-am vizitat pe sculptorul Ioan Șeu în atelierul său în care este prezent zilnic chiar la frumoasa etate de 86 de ani pe care îi împlinește azi 11 septembrie.

Întâlnirea și discuția noastră a fost prilejuită de data aceasta de pregătirea unei noi întâlniri cu publicul: Galeria Națională de Artă FORMA din Municipiul Deva găzduiește în perioada 7 septembrie – 2 octombrie 2026 expoziție aniversară cu lucrările artistului hunedorean Ioan Șeu, care are o carieră artistică întinsă peste șase decenii. Absolvent al Facultății de Arte Plastice din București în 1965, a abordat pictura la începutul manifestării sale creative, făcând ulterior o tranziție spre sculptura în piatră, lemn sau bronz care l-a consacrat ca unul din cei mai importanți sculptori români contemporani. Activitatea artistului plecat din satul natal Nicula, leagănul iconarilor pe sticlă transilvăneni, s-a îmbinat cu cercetarea și promovarea folclorului hunedoarean și menirea de dascăl, profesorul de arte plastice Ioan Șeu fiind acela care a pus penelul sau dalta în mâna multor copii iubitori de artă plastică, dintre care unii au ajuns la rândul lor artiști consacrați.

Ioan Șeu este Cetățean de Onoare al Municipiului Deva începând cu 2009, iar în anul 2024 i-a fost decernat de către Președintele României ”Meritul Cultural, Clasa III-a”.

O.S. Domnule profesor – vă știu de pe vremea când mi-ați fost profesor la Casa Pionierilor în anii 80, așadar pentru mine ați rămas mereu profesorul Șeu: descrieți-mi vă rog pe scurt cariera dumneavoastră – ați fost pictor, sculptor, ați fost de asemenea dascăl. Îmi amintesc cu plăcere orele de pictură, apoi ceramică în ambele sedii ale fostei Case a Pionierilor – când modelam lutul, apoi pictam, ardeam vasele în cuptorul pe gaz construit de dumneavoastră personal, am și acum acasă o colecție de obiecte făcute de mine atunci… apoi pictura pe sticlă a icoanelor…

I.Ș. După absolvire am fost repartizat la liceul din Ghelari. Am stat înGhelari patru ani, dar din cauză că nu aveam locuință trebuia să caut o altă variantă. Astfel că după patru ani am venit la Centrul de Îndrumare a Creației Populare Hunedoara,unde am lucrat alți patru ani. Simțit că lucrurile se schimbă, cum erau vremurile, așa că m-am decis să mă întorc la învățământ, și era un post la Pionieri (n.n. Casa Pionierilor, precursoarea din epocă a Palatului Copiilor din Deva). Eu între timp (la cercul de artă constituit la Liceul din Ghelari) am făcut un cuptor de ceramică și am obținut cu copiiivreo trei premii 3în Franța, asta i-a determinat pe cei de la Pionieri să mă angajeze, în anii 70. Am venit așadar la Pionieri, unde am făcut pictură (inclusiv pictură pe sticlă, icoane, după 1990),ceramică, sculptură, grafică, linogravură. Chiar am făcut în curte la Casa Pionierilor la un moment dat un grup de sculpturi foarte fain. Și în 1995 am făcut o expoziție retrospectivă de ceramică, cu lucrările copiilor din ultimii 3-4 ani, organizată tot la Galeria de artă Forma.Legat de această expoziție – ulterior, pregătindu-mă de pensie, i-am spus directorului de atunci al Palatului Copiilor: ”Îți las 5000 de lucrări ale copiilor, ai grijă de ele și fă un muzeu al copiilor, să existe un istoric”. Dar după terminarea expoziției … au venit copiii și mi-au spus că și-au găsit lucrările aruncate la un container… uite așa au dispărut vreo 5000 de lucrări de artă plastică ale copiilor…Am intrat în pensie în 1997.

O.S.Cam câți elevi au trecut prin mâinile dumneavoastră în toți acești ani?

I.Ș. Mulți, nu mai țin minte, dar sute, mii de copiii … doar la final erau 5000 de lucrări de expoziție, și am mai avut tot atunci și expoziția cu icoane pe sticlă…

O.S. Dintre foștii elevi pe care i-ați avut la Casa Pionierilor și mai apoi Clubul Copiilor, a ieșit cineva artist consacrat?

I.Ș. Da, desigur, chiar mai mulți, unul dintre ei este sculptorul Ioan Medruț.

O.S. Cum vă definiți, pictor sau sculptor? Este de notorietate momentul când la începutul anilor 90 autoritățile locale de atunci nu v-au permis să participați la concursul pentru ridicarea statuii lui Traian (existentă în prezent în fața Primăriei Municipiului Deva, după înlocuirea celei anterioare a lui Dr. Petru Groza), motivând că pe diploma de absolvire a școlii de artă scrie că erați ”pictor”.

I.Ș. Cum să spun eu, lipsa de spațiu,lipsa de locuință de la început, m-a făcut să ies în curtea școlii cu dălțile împrumutate de la tâmplari, așa am început sculptura. Am ieșit în curte și am început de fapt sculptura.

O.S. Așadar, sunteți pictor sau sculptor?

I.Ș. Sunt sculptor, și la bătrânețe pictor. Am lucrări din studenție pe care le păstrez. Dar sunt sculptor.

După ce am ieșit la pensie m-am dedicat cu forță creației și am lucrat ca nebunul și am făcut lucrări în lemn, piatră, terminând câte o lucrare și în două-trei zile, și am adunat așa un număr de 500 și ceva de lucrări (n.n. un catalog alcătuit de artist înregistra la un moment dat 546 de sculpturi adunate în atelier, alături de câteva zeci de picturi), și asta a fost pentru că anterior am donat vreo 200 de sculpturi, de exemplu la Gherla, și la muzeul din Cluj am donat 5 lucrări, plus aici la muzeul județean din Deva am vreo 26 de lucrări, iar 50 de picturi am donat tot la Gherla.

O.S. Pe lângă sculpturile de care este plin atelier și dintre care expuneți zilele acestea, știu că aveți și lucrări de for public, expuse în diverse locuri. Pe unde le găsim?

I.Ș. Da, am în Deva, de exemplu lângă Cetate este ”aleea gimnastelor”, apoi Horia, Cloșca și Crișan plus Avram Iancu, monumentul de la Catedrala Sf. Nicolae, apoi am făcut cadou Primăriei Municipiului Deva o sculptură a lui Alexandru Ioan Cuza, cea care este pusă pe fațada fostului hotel unde a stat Cuza, acum sediul Direcției Impozite și Taxe Locale a Primăriei Municipiului Deva. Mai am un bust lângă biserica din Densuș. Apoi la Tărtăria în județul Alba.

Și am mai pictat pe schelă la teatru, stucatura de la teatru, la Arta (clădirea care adăpostește actualul Teatru de Artă Deva), și Mátyás (n.n. pictorul și graficianul Mátyás Iosif, 1930-2002) a avut și el o lucrare dar nu a terminat-o, și Bâtcă (n.n. graficianul și caricaturistul Mircea Bâtcă, 1940-2015) a avut o lucrare pe fronton dar i-au acoperit lucrarea. Eu am executat coloanele și florile de pe fațadă, clădirea este Art Nouveau (n.n. clădirea construită în 1911 este monument istoric, fiind restaurată și redeschis în 2010), și stucatura de la teatru, Heruvimul acela de deasupra scenei este făcut de mine, ce am munci acolo…

O.S. Ați participat la tabere de artă alături de alți artiști, sculptori?

I.Ș. Nu am fost foarte mult în tabere, pentru că eu nu prea am intrat în colectiv, am lucrat mai mult de unul singur, așa am ajuns să nu prea vorbesc, tot singur aici in atelier, sculptura se face cu gura închisă, fiind praf, ca pădurenii care nu au cine vorbit, așa am fost eu aici… Dar am mai fost, de exemplu la Debrecen in Ungaria, am făcut o lucrare acolo.

O.S. Apropo legat de spațiul acesta unde discutăm acum, îmi aduc aminte că de obicei găseam aici la dumneavoastră depozitate lucrările ansamblului sculptural ”Strigarea peste sat”, care este povestea acestui ansamblu? Unde sunt acum sculpturile?

I.Ș. Acum sculpturile sunt la Conacul Archia, le-au luat cei de acolo să le expună. Eu lucrând la Casa de Creație, mă ocupam de folclor, de cercetare, tot timpul eram pe teren. M-a impresionat ”strigarea peste sat”, un obicei unic și specific Hunedoarei, descoperit de mine acolo, cu diverse variante, ”strigarea peste uliță”, la Lunca Cernii, Lăpugiu… și am încercat să valorific obiceiul, să fac un monument mare. Cei din Comisia de la București care a văzut ansamblul au promis să facă un monument de for public, pentru a sublinia arta decorativă, dar nu s-a mai întâmplat… Și nici nu m-am îmbogățit cum spuneau atunci unii dintre colegi și șefi… ba chiar eu atunci pe o bucată de lemn am dat 3000 lei banii din vremea aceea, a fost scump lemnul.

O.S. Am văzut la intrarea în atelier un munte de pietre și multe lemne, care este idea?

I.Ș. Am zis că le transform în lucrări, am avut o comandă la un moment dat… Acum, cine vrea să ia piatră dintre colegi, să le transforme în sculpturi… dar nu mai sunt sculptori, majoritatea noilor colegi se fac graficieni, totul pe computer, totul calculat. Nimeni nu mai face nici ceramică, nu mai au cuptoare, nu mai lucrează în ateliere…

O.S. De cât timp lucrați în spațiul acesta, eu vă știu de o viață, de peste patruzeci de ani, în atelierulcare acum vă poartă numele?

I.Ș. Da, sunt de o viață aici, de la început, cel mai vechi și permanent. Să îți spun o poveste amuzantă. Suntem aici acum Eva (n.n. EvaSütő, pictor și grafician născută la Deva în 1951) și Torino (n.n. pictorul, sculptorul și fotograful Torino Bocăniciu, n. 1960, Medgidia) la etaj, unde era și Mátyás înainte, iar jos lângă mine, în locul lui Kovács(n.n. sculptorul Ernest Kovács, 1940-2015) este Mugurel (n.n. pictorul Mugurel Manea). A căzut vechea placă de pe fațadă și am mers la președintele UAP și i-am spus să pună numele meu la atelier… Așa a ajuns să se numească ”Ateliere de creație Ioan Șeu”. De exemplu, numele lui Mátyás l-au pus la atelierele de creație din centru după dispariția sa… Probabil din cauza asta nici nu prea vin colegii pe aici, fiind numele meu sus…

O.S. În ultimii ani am văzut că lucrați doar pictură. Ce teme alegeți în pictură? Știu că în sculptură ați ales mereu teme socio-politice și îmi aduc aminte de o lucrare de după o mineriadă, care era intitulată de exemplu ”Bâtele de sub cască”…

I.Ș. M-am inspirat din viața cotidiană, din ce am trăit. M-a impresionat și războiul din Ucraina, am făcut o lucrare și despre imigranți, refugiatele. Lucrez și portrete, nu doar lucrări abstracte.

O.S. Câte expoziții personale ați avut în total? Știu că la un moment dat aveați câte o ”personală” tot la trei ani de zile.

I.Ș. Am 28 de expoziții personale, cu aceasta de acum, plus expoziții de grup. Iar cele de grup, le pui, nu le pui… Am și lucrări în colecții particulare din străinătate, în America, Germania, Franța. Este greu să exprim toată viața mea într-un cuvânt. Am avut puterea și tăria de a crede în mine.

O.S. Domnule profesor, vă mulțumesc pentru gândurile dumneavoastră împărtășite cu cititorii noștri, vă urez multă sănătate și putere de muncă, să continuați actul creației, și să ne revedem cu bine la vernisajul omagiu de la Galeria Națională de Artă FORMA din Deva, marți 15 septembrie 2026 la ora 17.00, unde cititorii noștri sunt așteptați în număr cât mai mare să descopere atât lucrările dar și personalitatea unui veteran al artei plastice hunedorene, sculptorul Ioan Șeu.

La mulți ani, domnule Profesor!

Foto și text – Ovidiu Simina