Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, la Sarmizegetusa

Pe 16 noiembrie 2026, de la ora 12:00, la Școala Gimnazială din Sarmizegetusa, va avea loc o zi dedicată patrimoniului, educației și legăturii dintre trecut și comunitate.
„Prin prezentări tematice și activități educative, vor fi aduse în atenția copiilor valoarea unuia dintre cele mai reprezentative situri arheologice ale României și rolul pe care patrimoniul îl are în formarea identității noastre.
Vom vorbi despre istorie, despre responsabilitatea de a proteja ceea ce am moștenit, dar și despre felul în care patrimoniul poate susține un turism cultural durabil și o mai bună înțelegere a locurilor în care trăim. Patrimoniul ne leagă de trecut, dar ne obligă să privim și spre viitor”, au declarat organizatorii evenimentului.
Partajează această știre

Lasă un răspuns