.

Ziua Mondială a Contracepţiei -26 septembrie 2019

În 2017 România era pe primul loc în UE în ce priveşte numărul de copii născuţi de mame cu vârste sub 15 ani, reprezentând 41% dintre toate cazurile Uniunii Europene (383 născuți vii), conform datelor Eurostat.

Fenomenul mamelor minore, care plasează România pe primele locuri din Europa, este unul complex, ale cărui consecințe afectează atât mama, cât și copilul.” Fenomenul„copiilor cu copii” –mai multe nașteri premature, rată de vaccinare scăzută și riscuri sociale–este un fenomen social, pentru că efectele nu se limitează la situația unei mame sau a unei comunități, ci vizează, în lanț, sănătatea fizică și emoțională a unor copii care se nasc într-un mediu vulnerabil și supus riscurilor sociale. Pe de altă parte, mamele minore sunt mai predispuse să nască prematur, iar prematuritatea rămâne una dintre cauzele majore ale mortalității infantile. Astfel, potrivit ultimei analize a Salvați Copiii (România, 2018), cinci din zece mame cu vârsta sub 18 ani nu au fost niciodată la control ginecologic, ceea ce a dus la o rată de patru ori mai mare a nașterilor premature. Există o corelație directă între vârsta precoce a mamei, care înseamnă și o dezvoltare emoțională, dar și socială, încă incomplete, și lipsa accesului la educație pentru sănătate și la servicii medicale (Salvați Copiii România). In România, planificarea familială este inclusă  într-un pachet de tratament gratuit, atât pentru pacienții asigurați, cât și pentru cei neasigurați.

Ziua Mondială a Contracepţiei are loc în fiecare an pe 26 septembrie.

Sloganul campaniei Ziua Mondială a Contracepţiei 2019: “CONTRACEPȚIA: DREPTUL TĂU, ESTE ȘI RESPONSABILITATEA TA!”.

Scopul campaniei: informarea populaţiei generale, în special tinerilor și populațiilor defavorizate, cu privire la importanța metodelor contraceptive pentru a face alegeri corecte legate de propria sănătate sexuală şi reproductivă.

Grupuri vulnerabile: copiii cu vârste 10-18 ani, copiii din zonele rurale, persoanele cu o condiție social-economică precară, persoanele cu dizabilități mentale.

Cu ocazia  campaniei „Ziua Mondială a Contracepţiei”, Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătăţii şi Educaţie pentru Sănătate din cadrul  Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara, organizează urmatoarele actiuni  :

26.09.2019  – ora 12ºº  – Zona pietonala din fata Directiei de Sanatate Publica Deva – actiune de distribuire materiale informative si masurarea tensiunii arteriale ;

30.09.2019 – ora 13ºº  – Simpozion organizat la Scoala Gimnaziala „Dr. Aurel Vlad” Orastie unde se va face prezentare ppt si se vor distribui materiale informativ-educative.

Contracepția/planificarea familială (PF) urmărește conștientizarea importanței cunoaşterii metodelor, prevenirea sarcinilor rnedorite, prevenirea deceselor mamei și copiilor, spațierea sarcinilor/nașterilor, reducerea numărului de avorturi, cu scopul de a ajuta la luarea unor decizii informate.

Beneficiile contracepției/planificării familiale (PF):

  • Prevenirea transmiterii HIV și a altor infecții cu transmitere sexuală (prezervativul).
  • Reducerea necesităţii avortului, în special a avortului la risc.
  • Prin prevenirea sarcinii neintenționate, contracepția/PF previne decesele mamei și copiilor.
  • Scăderea numărului de persoane fără mijloace de trai sustenabile.

Faptul că se înregistrează un număr crescut de sarcini la minore, apărând fenomenul copii cu copii, la vârsta la care dezvoltarea fizică și emoțională sunt incomplete, cu consecințe negative (abandon școlar, copii abandonați în spitale sau orfelinate, copii născuți prematur, risc de mortalitate maternă și infantilă și alte complicații la naștere), justifică acordarea unei atenții mai mari contracepției. 95% din sarcinile la adolescente apar la minorități, în rândul populațiilor cu venituri mici şi, mai ales, în mediul rural. Fetele sunt adesea forțate să abandoneze școala și să se căsătorească, ducând la izolare socială, nivel scăzut de educație. Accesul fetelor la serviciile de sănătate reproductivă este adesea foarte limitat.

Contracepția, noțiunile despre sănătatea sexuală și reproductivă, vin în sprijinul înlăturării fenomenului prin conștientizarea și înțelegerea din partea mamelor, a părinților, a cuplurilor;  vine și în sprijinul evitării sarcinilor nedorite și a responsabilizării fetelor și femeilor legate de faptul că fiecare copil contează.

SPUNE NU SARCINII ÎN ADOLESCENȚĂ!

 

Campania stimulează populaţia să-şi însuşească informaţii corecte privind metodele contraceptive şi sănătatea reproducerii.

Date statistice din Judeţul Hunedoara:

  Anul Gravide Natalitate Întreruperi de sarcină
Anul 2012 3113 3257 549
Anul 2013 1938 3077 644
Anul 2014 1806 3078 594
Anul 2015 1656 3303 562
Anul 2016 1819 3301 561
Anul 2017 1682 3182 483
Anul 2018 1502 3095 387

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate