.

Ziua  drapelului naţional, la Deva!

Astăzi, 26 iunie a.c., cu începere de la ora 10, la Deva, a avut loc un moment solemn, prin care a fost marcată Ziua Tricolorului.

La festivitate au participat autorităţi județene și locale, conducători ai instituţiilor descentralizate ale statului şi, pe ici, pe colo, câte un trecător aflat ocazional  în trecere prin zonă. Cu acest prilej a fost evocată semnificaţia tricolorului, importanţa acestuia în sufletului fiecărui român.

A fost oficiat un moment religios, iar la final a avut loc o paradă militară, în care angajaţi ai Ministerului Apărării Naționale şi ai celor din MAI au  defilat prin faţa autorităţilor prezente la ceremonie.

În loc de un comentariu final, ne-am  permite o singură remarcă: mulți adunați ca să dea bine la public, la presă, în faţa camerelor de filmat, dar cu sufletul gol față de valorile sacre ale poporului român.  Altfel spus, infatuați pe dinafară şi golani pe dinăuntru!

Asta a ajuns România!

 

                                                                                         Adevăratul tricolor se poartă în suflet şi la vedere.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate