.

Voluntari de la Spitalul Judeţean Timişoara, acţiune de vaccinare împotriva COVID-19 la Certeju de Sus

Pentru a doua oară în județul Hunedoara, o echipă de voluntari formată din 16 studenți și medici  de la Spitalul Județean Timișoara, coordonată de prof.dr. Dorel Săndesc, a început sâmbătă dimineață vaccinarea împotriva „COVID-19”, de această dată, a locuitorilor comunei Certeju de Sus.

     La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, și a profesorului Dorel Săndesc, cu sprijinul cadrelor medicale voluntare din Timișoara și al Școlii Sanitare Postliceale ”Carol Davila”, vaccinarea persoanelor din această zonă a putut fi organizată cu ajutorul primarului comunei Certeju de Sus, Petru Cîmpian, al directorului Direcției de Sănătate Publică, Sebastian Mezei, al I.S.U. Hunedoara și al serviciului de Telecomunicații Speciale – Hunedoara care a asigurat dotarea I.T. și conectarea centrului de vaccinare la sistemul național.

     S-au înscris pentru a fi vaccinate aproape 200 persoane cu vârsta peste 65 de ani, cu afecțiuni cronice, imobilizate sau nedeplasabile, aflate la domiciliu împreună cu membrii de familie care locuiesc în aceeași gospodărie.

    Locuitorii comunei spun i-a ajutat foarte mult faptul că s-au vaccinat fără a fi nevoie să se deplaseze în centrele deschise în orașe.

       Prof. dr. Dorel Săndesc, vicepreședinte al Societății Române de A.T.I, prorector al Facultății de Medicină din Timișoara, originar din comuna hunedoreană Orăștioara de Sus, spune că pentru el și colegii săi, fiecare vaccin administrat împotriva ”COVID 19” înseamnă apropierea cu pași repezi de sfârșitul pandemiei.

     Prefectul județului, Călin Petru Marian, consideră că dorința de a se vaccina a locuitorilor, atât din zonele rurale cât și din cele urbane, ne dă speranța că în câteva luni vom putea reveni la o viață normală. Trebuie să fie respectate în continuare normele de protecție sanitară.

      Vaccinarea persoanelor din zonele rurale ale județului Hunedoara va continua și în următoarele săptămâni. 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate