.

Vizita conducerii Instituției Prefectului la Primăria Ilia

Programul întâlnirilor prefectului județului cu administrațiile locale hunedorene a continuat astăzi la Primăria comunei Ilia.

Prefectul Călin Petru Marian a discutat cu primarul comunei, Marius Omotă, despre modernizarea localității, iar la întâlnire au participat și subprefecții Lorincz Szell și Gheorghe Bogdan Urdea.

   Principalele teme abordate au fost referitoare la proiectele importante de dezvoltare a comunei Ilia, acestea fiind prezentate de primarul Marius Omotă:

– introducerea gazului metan, proiect al comunei Ilia împreună cu Crișcior și Dobra.

-introducerea canalizării și construcția unei stații de epurare în satul Bretea Mureșană, proiect ce va fi realizat în paralel cu introducerea alimentării cu apă în comună, derulat de Apaprod S.A. prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

– modernizarea singurului drum rămas neasfaltat în comună, Săcămaș -Dumbrăvița, dar și a străzilor din satele comunei.

-eficientizarea energetică a clădirilor publice și a iluminatului public.

– dotarea cu microbuze școlare electrice și amplasarea stațiilor de încărcare.

– renovarea parcului central Ilia.

– amenajare bază sportivă la Liceul Teoretic Ilia.

– finalizarea lucrărilor la Centrul Cultural.

-construirea unui Centru Medical în reședința de comună.

Proiectele vor putea fi finanțate din fonduri puse la dispoziție de Guvernul României (Programul „Anghel Saligny” sau Fondul de Mediu) dar și din sumele prevăzute în bugetul local sau în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Întâlnirea de astăzi de la Primăria Ilia a continuat cu o vizită pe șantierul Centrului Cultural dar și la Centrul Local -APIA, unde prefectul Călin Petru Marian a fost informat că 53,3 % din locuitorii comunei au primit deja adeverințele necesare obținerii subvențiilor, un procent foarte bun având în vedere că perioada depunerii cererilor unice se va încheia în 16 mai 2022.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate