.

Viorel Sălan: “Este inadmisibil să nu existe regulament de funcţionare la Comisia pentru apărare”

– Sunteţi membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Cum a debutat activitatea la comisie în această sesiune parlamentară?
Realitatea a depăşit cu mult orice imaginaţie. Am fost complet uluit să aflu că nu există un regulament de organizare şi funcţionare al acestei comisii parlamentare. Şi de aceea am solicitat de mai multe ori preşedintelui comisiei să facă demersurile necesare pentru a intra în legalitate. Când, în cele din urmă, ne-a prezentat o schiţă de regulament, am constatat că textul redactat avea o serie întreagă de lipsuri şi de aceea, pe baza experienţei personale anterioare, am venit cu un proiect de regulament mult mai complet şi mai aplicat. Din păcate, preşedintele comisiei nu se grăbeşte deloc să aloce timpul necesar pentru dezbaterea acestui document fundamental în activitatea comisiei.

– Există în domeniul acesta o iniţiativă legislativă pe care o consideraţi o prioritate absolută?
Da. Au trecut 30 de ani şi securitatea României a rămas definită juridic în termenii Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României. La momentul respectiv, acea lege a părut mai degrabă un compromis care să asigure tranziţia de la o viziune strategică la alta, într-un moment în care raportul bipolar de putere la nivel mondial dispărea. Între timp realitatea s-a schimbat fundamental din punct de vedere politic, economic, social şi militar. Între timp, România a devenit membră a NATO şi UE. Armata României a devenit profesionistă. Din toate aceste motive şi nu numai, adaptarea cadrului juridic la noua situaţie devine obligatorie şi este urgentă.

– A fost pandemia o ameninţare la siguranţa naţională?
În mod cert, a fost şi, deocamdată, este încă. Am asistat cu toții la preluarea de către medicii militari a conducerii unor spitale aflate în dificultate. În prezent, un militar coordonează campania de vaccinare la nivel naţional. Şi implicarea militarilor în combaterea pandemiei nu a fost doar în cazul izolat al României. Şi alte state europene au apelat la militari pentru a da greutate demersurilor contra pandemiei şi a eficientiza acţiunile de combatere. De aceea am în vedere nu doar schimbarea Legii nr. 51/1991, ci şi a legilor care privesc organizarea şi activitatea tuturor structurilor componente ale sistemului naţional de apărare. Recenta epidemie şi toate vulnerabilităţile pe care le-a expus la nivel global sunt un argument în plus în ceea ce priveşte urgentarea unei astfel de iniţiative legislative, care trebuie să fie un demers comun, al întregii societăţi româneşti, politicieni şi socie­tate civilă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate