Vigilența și spiritul civic al unui polițist aflat în timpul liber au condus la depistarea unei persoane care oferea spre vânzare o armă supusă autorizării, într-un târg din municipiul Hunedoara. Deși se afla în timpul liber, agentul principal de poliție Iovănescu Andrei Octavian din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Logistic – a acționat prompt și a sesizat imediat situația colegilor săi.*_
Ca urmare a sesizării înregistrată în data de 16 mai a.c., în jurul orei 08.30, la fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție, care a identificat o femeie de 34 de ani, din județul Sibiu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în portbagajul autoturismului acesteia s-ar fi aflat o armă tip pușcă, fără muniție, care ar fi fost achiziționată din străinătate cu scopul de a fi comercializată.
Potrivit relatărilor femeii, aceasta nu ar fi avut cunoștință despre faptul că deținerea unei astfel de arme este supusă regimului autorizării, motiv pentru care nu ar fi declarant-o organelor vamale.
Despre situație a fost informat Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, care a stabilit că este vorba despre o armă neletală cu aer comprimat, marca Diana, model 25D, calibru 4,5 mm, prevăzută cu țeavă metalică și pat din lemn.
Arma în cauză a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Ulterior, cercetările au fost extinse sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă calificată.
Felicitări, Octavian! Spiritul tău de observație și simțul civic demonstrează că a fi polițist înseamnă a fi dedicat siguranței comunității din care faci parte, inclusiv în timpul liber.







