.

Vești bune pentru șoferi. Primii kilometri din autostrada Sibiu-Pitești vor fi dați în folosință la sfârșitul acestui an

14 kilometri din autostrada Pitești-Sibiu ar putea fi dați în folosinţă, în avans, la finele acestui an. Cel puțin asta speră autoritățile, încurajate de stadiul actual al lucrărilor, dar și localnicii din preajma Sibiului, sătui de traficul intens din zonă.  În schimb, pe un alt tronson de autostradă se bate pasul pe loc de doi ani.

Lucrările la lotul 1, Sibiu – Boița din cadrul autostrãzii Sibiu – Piteșți au ajuns în prezent la un stadiu de execuție de aproximativ 70%. E cel mai avansat troson din mult dorita autostradă care ar trebui să lege Sibiul de Pitești și prin acesta de Capitală, în condițiile în care cozile de ore bune de pe Valea Oltului sunt un fenomen cotidian. Autoritățile speră că acest tronson de 13,7 kilometri să fie gata până la finele anului în curs.
Constructorul austriac preferă să se țină de termenul de execuție prevăzut în contract.
Locuitorii din Tălmaciu așteaptă de ani buni să scape de trafic și aglomerație.
Pe un alt lot, Chiribiș – Biharia, nici urmă de optimism. De doi ani se bate pasul pe loc.
Cei aproape 14 kilometri ai tronsonului Sibiu-Boița fac parte din cei 123 preconizați pentru autostrada Sibiu – Piteșți. În schimb, cei 28 de kilometri care compun lotul Chiribiș – Biharia, parte din A3, nu au nici o șansă să fie finalizați până la mijlocul acestui an, după mai multe rezilieri și blocaje datorate disputelor dintre stat și constructor. /http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate