Vaţa de Jos: Biserica din Prăvăleni va fi sfinţită în prezenţa Episcopului Devei şi Hunedoarei

Anul 2024 începe sub cele mai bune auspicii în comuna Vaţa de Jos. Proiectul de introducere a gazului metan în gospodăriile populaţiei este în plină derulare, iar alte obiective de investiţii sunt bine conturate pe agenda administraţiei locale.

Dincolo de acestea, viaţa spirituală a unei comunităţi este la fel de importantă. Susţinerea cultelor religioase se află în atenţia administraţiei locale din Vaţa de Jos, iar un prim proiect se va materializa la acest sfârşit de săptămână. Este vorba despre sfinţirea bisericii din satul Prăvăleni, moment la care va fi prezent Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Nestor.

„Slujba de sfinţire a bisericii din Prăvăleni va avea loc duminică, începând cu ora 8,00. Ne vom bucura de prezenţa Preasfinţitului Părinte Episcop Nestor, care va oficia slujba de târnosire a bisericii. Îi invit pe toţi cetăţenii să participe la acest moment deosebit pentru comunitatea noastră creştină”, a anunţat primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Linţă.

Potrivit acestuia, administraţia locală va continua, şi în acest, să aloce finanţări pentru biserici, suma estimată fiind de circa 200.000 de lei. Astfel, va fi schimbată şindrila la biserica din Căzăneşti, monument istoric. De asemenea, în atenţie este şi lăcaşul de cult din satul Basabasa, precum şi alte lucrări de renovări necesare bisericilor.

Pe de altă parte, vor continua şi lucrările la capelele necesare din fiecare sat. La Târnava se vor încheia, peste două luni, lucrările la capela nouă şi urmează cele din Vaţa de Jos şi Ociu. Capelele mortuare din Tătărăşti, Basarabasa, Vaţa de Sus, Prăvăleni şi Brotuna sunt gata şi sunt folosite de oameni în momentele grele prilejuite de pierderea celor dragi.

„Ne dorim să-i ajutăm pe oameni, mai ales în acele momente delicate pricinuite de decesul unei persoane apropiate. Suntem o comunitate de oameni buni şi ţinem unii la alţii. De aceea, suntem aproape unii de alţii, atât la bine, cât şi la rău”, a conchis primarul comunei Vaţa de Jos, Liviu Linţă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns