Sâmbătă, 13 iunie 2026 în cadrul unui moment emoționat la care au participat membrii familiei si foști colegi apropiați cadre militare am avut onoarea de a oferi domnului General de brigadă (rtr) Vasile Bârea titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Brad.
Titlul de cetatean de onoare a fost conferit cu vot in unanimitate exprimat in Consiliul Local al Municipiului Brad in data de 9 iunie 2026.
VASILE BÂREA, General de brigadă (rtr), a fost timp de o viață în slujba vânătorilor de munte și a comunității locale!
Fost Comandant al Unității Militare de Vânători de Munte de la Brad și a Brigăzii de Vânători de Munte de la Miercurea Ciuc, fost consilier local si județean, Presedinte de onoare al Societății Cultural patriotice Avram Iancu Brad, un militant activ pentru promovarea tradițiilor militare si valorilor istorice din zona Brad și Tara Zarandului cu o personalitate puternică, sunt doar o parte dintre argumentele care au determinat decizia de acordare a celei mai importante distincții a comunității noastre brădene.
Respectul pentru valori și aprecierea activității oamenilor de lângă noi, este sunt semn de încredere și maturitate intr-o comunitate locală!
Felicitări pentru distincția obținută si Bunul Dumnezeu să îi ajute în toate luptele vieții!








