Vălişoara: Ziua Eroilor şi Ziua Copilului- două evenimente în atenţia primăriei

Ne pregătim, cu toţii, pentru a marca, în următoarele două săptămâni, două evenimente importante. Primul – Ziua Eroilor – este un act de cinstire a memoriei celor care s-au jertfit pentru pământul acestei ţări, iar legiuitorul şi-a arătat respectul faţă de aceşti oameni printr-o lege care le este dedicată. Cel de-al doilea eveniment este dedicat copiilor, viitorul acestei naţiuni.

În acest context special, Primăria comunei Vălişoara s-a pregătit pentru a marca aceste două zile cu puternice semnificaţii.

„Primul eveniment este dedicat ”Zilei Eroilor”, proclamată prin Legea nr. 48/1995 sărbătoare națională a poporului român, care se sărbătorește în fiecare an în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Pasti, o zi cu  o importantă semnificaţie creştină  ”Înălţarea Domnului”. 

 

Evenimentul de comemorare a eroii neamului românesc, va avea loc joi, 29 mai, începând cu ora 11.00, la Monumentul Eroilor din Vălișoara (lângă Primăria Comunei Vălișoara). În cadrul evenimentului se vor depune coroane,  se va oficia o slujbă de pomenire a eroilor neamului iar elevii Școlii Gimnaziale Vălișoara vor  susține un program dedicat acestei importante zi.

Eroii neamului sunt memoria vie a istoriei noastre. Este o datorie sfântă, o onoare și o cinste să ne comemorăm, să ne cinstim, să ne respectăm înaintașii, pe eroii neamului nostru”, spune primarul comunei Vălişoara, Camelia Bedea.

Va urma Ziua Copilului, 1 Iunie, un prilej pentru a sărbători copilăria şi copiii.

„Nu exista limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie  să se simtă copil și chiar este necesar ca măcar o dată pe an să lăsăm în urmă problemele de zi cu zi, să zâmbim curat și să simțim că prin copiii noștri, tinerețea se păstrează în inimile noastre. Copiii sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună și pentru care ajungem la un moment dat să trăim.

Pentru a sărbători ”Ziua Copilului”  și a arăta copiilor din comunitatea noastră cât sunt de importanți pentru noi, vom organizat împreună cu cadrele didactice din  cadrul  Școlii Gimnaziale Vălișoara,  serie de activități distractive și multe surprize”, adaugă primarul comunei Vălişoara, Camelia Bedea.

Partajează această știre

Lasă un răspuns