.

Vălişoara: Ajutor pentru instalarea de fotovoltaice; documente şi proceduri

Primăria comunei Vălişoara oferă sprijin persoanelor care doresc să acceseze fonduri nerambursabile prin Programul Casa Verde în vederea montării de panouri fotovoltaice. Pentru partea de vest a ţării, în speţă Regiunea Vest (judeţele Hunedoara, Arad, Timiş şi Caraş-Severin), datele pentru depunerea documentelor necesare au fost stabilite în zilele de 22, 23 şi 26 iunie, iar bugetul alocat de Administraţia Fondului de Mediu (AFM) se ridică la 200,48 milioane lei.

Pot depune cereri de finanţare şi unităţile de cult, în cazul acestora fiind stabilite datele de 27, 28 şi 29 iunie. Suma alocată de AFM pentru aceste entităţi se ridică la 17,5 milioane lei, pentru toate regiunile de dezvoltare. Bugetul total, la nivel național, aferent întregului pro­gram (persoane fizice plus unități de cult) este de 1.750.000.000 de lei.

În acest context, în care finanţarea se acordă pe principiul „primul venit-primul servit”, este important ca toate documentele necesare să fie completate corect şi să îndeplinească toate cerinţele finanţatorului, adică AFM.

„Primăria comunei Vălişoara sprijină cetăţenii care doresc să-şi depună actele pentru obţinerea de finanţări nerambursabile. Există deja suficiente persoane care şi-au propus să acceseze fonduri pentru montarea de panouri fotovoltaice. Mai sunt câteva zile până la termenul de depunere a documentelor şi îi sfăuiesc pe cei interesaţi să-şi verifice actele, iar dacă este nevoie să solicite ajutor din partea administraţiei locale. Îl vom oferi cu plăcere, pentru că suntem conştienţi că orice oportunitate de finanţare trebuie valorificată”, a menţionat primarul comunei Vălişoara, Camelia Bedea.

Este important de ştiut că persoanele care doresc să se înscrie în program vor putea să facă acest lucru doar pentru adresa din actul de identitate. Vor primi o sumă fixă, de 20.000 de lei, iar contribuţia proprie trebuie să fie de 2.000 de lei.

Solicitanţii trebuie să-şi creeze un cont pe site-ul înscrierionline.afm.ro, după un model ce urmează paşii necesari. Ei vor trebui să ataşeze patru documente în format pdf – cartea de identitate, extrasul de carte funciară, certificatul fiscal care să ateste lipsa datoriilor la stat și certificatul fiscal în care se arată că nu înregistrează datorii la buget.

Solicitanții persoane fizice se pot înscrie în aplicația informatică destinată Programului Casa Verde Fotovoltaice accesând link-ul: https://depunerefotovoltaice.afm.ro/, conform calendarului publicat la adresa https://www.afm.ro/…/calendar-fotovoltaice2023_05_03.pdf.

Pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicației informatice, AFM recomandă accesarea link-ului https://depunerefotovoltaice.afm.ro/ și de pe pagina de

facebook AFM – https://www.facebook.com/profile.php?id=100064892042624.

Înscrierea solicitantului se va face prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea documentelor necesare. Documentele trebuie să fie valabile la momentul înscrierii în aplicație, iar o data încărcate în aplicație nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate