.

Un proiect PSD, copiat prost de PNL – IMM Invest

Programul IMM Invest a fost lansat de PSD în 2017 prin OUG 110 și prevedea că oricare antreprenor se poate adresa băncilor partenere pentru un credit garantat de stat – 80% pentru investiții și 50% pentru capital de lucru. Băncile făceau evaluarea și apoi dosarul era trimis la Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii -F.N.G.C.I.M.M.  Solicitanții făceau un singur drum/demers – la bancă!

Acum, în varianta PNL, solicitanții merg și la bancă, dar sunt obligați să parcurgă procesul  înscrierii, pe site-ul făcut de STS și administrat de SRI, a datelor/detaliilor despre afacerea lor dar și ale companiilor partenere sau ale celor de care sunt legate prin acționariat.

Deși ar fi putut cu ușurință să folosescă ceea ce PSD a făcut deja, ministrul Florin Cîțu a preferat să complice modul de folosire al Platformei IMMinvest.ro transformându-l într-un eșec încă de la start. Din păcate pentru români, acesta a devenit funcțional abia după 10 zile de la anunțarea acestuia ca fiind un mare  trimf și la 43 de zile de la declararea stării de urgență.

Pe lângă faptul că s-a prelungit, din lipsă de competență, folosirea ei, Platforma IMMinvest.ro reprezintă o barieră birocratică în plus și funcționează doar ca serviciu de poștă între solicitant și bancă. Decizia finală, reală și concretă în privința acordării creditului de lucru ori de investiții revine băncilor, fiecare după propriile criterii de evaluare a bonității bancare.

Iată, un alt exemplu în care românii sunt lăsați la mâna băncilor, bănci pe care PNL le protejează cu toate forțele, pentru cetățenii României negăsind soluții care să-i ajute cu adevărat.

Dacă astăzi arătăm înspre Florin Cîțu este că, pentru a nu știu câta oară, demonstrează lipsă de profesionalism și un total dezinteres pentru cetățenii acestei țări. De aceea, la multele întrebări pe care le avem pentru PNL, se mai adaugă câteva legate de cel care decide azi, în necunoștință de cauză, pentru noi, Florin Cîțu: de ce îl considerați un specialist? De ce nu vedeți că acționeză împotriva românilor? De ce l-ați lăsat să împrumute România în 5 luni cât a împrumutat PSD în 3 ani și unde sunt banii? Dacă nu aveți curaj să renunțați la el și avem noi curajul să depunem o moțiune simplă împotriva lui, voi veți recunoște incompetența și veți vota alături de noi sau vi-l veți asuma până la capăt, cu riscul de a face rău românilor?

Laurențiu Nistor

Președintele Organizației Județene a Partidului Social Democrat

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate