Iubitorii muntelui vor avea începând de acum un nou traseu tematic, pe care, parcurgându-l, vor putea descoperi frumuseţea Parcului Naţional Retezat.
Traseul a fost realizat în cadrul proiectului „Oameni conectați prin natură – Tineri și comunități pentru viitorul Parcului Național Retezat”.
„La o plimbare prin Râușor, vă invităm să vă opriți și să descoperiți mai multe despre natura din jur, despre legăturile dintre oameni și aceste locuri și despre felul în care putem avea grijă de ele. Ne dorim ca panourile să vă stârnească curiozitatea și să vă ajute să priviți mai atent lucrurile pe lângă care treceți pe potecă. Cu această ultimă activitate, încheiem un proiect care a adus împreună tineri, rangeri și oameni din comunitățile locale, pentru a cunoaște și proteja patrimoniul natural al Retezatului. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat și au fost alături de noi!”, au declarat cei care s-au ocupat efectiv de realizarea acestui traseu tematic.








