.

Ultimele zile pentru 1.477 de angajaţi ai CEH

Peste 770 de mineri din Valea Jiului îşi încheie vineri, 23 iulie, relaţiile de muncă pe care le-au avut cu Complexul Energetic Hunedoara şi vor pleca în şomaj. La fel se va întâmpla pe 26 iulie cu 700 de energeticieni de la Termocentrala Mintia, care au optat pentru disponibilizările colective de personal propuse de administraţie.

Persoanele concediate colectiv vor beneficia de plăţi compensatorii în valoare de 10.000 de euro, impozitate cu 10%, pe care le vor primi într-o singură tranşă pe data de 5 august, în acelaşi moment cu plata salariilor, a anunţat administratorul special al CEH, Cristian Roşu.

El a menţionat că după data de 27 iulie la Ministerul Energiei se vor purta noi discuţii referitoare la programul de reorganizare al CEH şi înfiinţarea noului complex energetic din Valea Jiului.

Ce se va întâmpla cu termocentrala de la Mintia, rămâne de văzut. Consiliul Judeţean Hunedoara şi-a manifestat, de mai multe ori, intenţia de a cumpăra termocentrala, în condiţiile Ordonanţei 60 din 2019, apreciind că producătorul de energie ar putea deveni eficient dacă va folosi cărbune din Indonezia, sărac în sulf. Deocamdată, autorităţile judeţene nu au primit, potrivit acestora, nici măcar un răspuns formal la solicitările adresate Ministerului Energiei.

Pe de altă parte, cum de s-au găsit resurse financiare pentru concedierile colective de personal, adică aproximativ 14 milioane de euro (o medie de 1400 angajaţi disponibilizaţi x 10.000 euro), şi nu au fost bani pentru investiţii în echipamente pentru respectarea normelor de mediu la termocentrala Mintia? Azi am fi avut cu 1.400 de şomeri mai puţin în judeţ!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate