.

Ultima zi de depunere a actelor pentru ajutorul de încălzire – pe tot sezonul rece

Luni, 20 noiembrie 2023, este ultima zi în care familiile și persoanele singure cu venituri mici pot depune cereri pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței pentru întreg sezonul rece: noiembrie 2023 – martie 2024.

În cazul cererilor depuse după această dată, stabilirea dreptului la ajutor se va face începând cu luna decembrie 2023.

Dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie se stabilește prin Dispoziție a Primarului, care va fi emisă o singură dată pentru toată perioada de acordare a subvenției.

Solicitanții ale căror cereri vor fi respinse vor primi Dispoziția Primarului la adresa de domiciliu, cu motivarea soluției de respingere.

Până la această dată, peste 500 de familii și persoane singure cu venituri mici, din municipiul Deva, au solicitat Direcției de Asistență Socială Deva formularele pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și suplimentului pentru energie și aproape 350 dintre acestea au depus setul complet de documente pentru obținerea subvenției.

CERERILE și documentele doveditoare pentru acordarea ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie se pot DEPUNE de luni până joi – între orele 8:00-11:00 și 14:00-16:00 și vineri – între orele 8:00-11:00, în următoarele LOCAȚII:

-Piața Centrală, etaj 1, Birourile nr. 22 și nr. 24

-Direcția de Asistență Socială Deva, etaj 1, Compartiment Ajutor social, Beneficii locale – în cazul persoanelor care beneficiază de ajutor social și alocație pentru susținerea familiei

Lista actelor necesare, bunurile care conduc la excluderea acordării ajutorului de încălzire și suplimentului pentru energie, procentul de compensare și valoarea subvenției pot fi consultate pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Copii și Familie sau accesând link-ul: https://dasdeva.ro/index.php/copii_familie/ajutor_familie_detaliu/28, de unde pot fi descărcate și formularele necesare.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numărul de telefon 0755.878.814, în timpul programului de lucru.

Ajutorul pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie se acordă familiilor cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană și persoanele singure cu venit mediu net de maximum 2.053 lei/lună.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate