Tunurile de zăpadă artificială, pornite în Straja

Administratorii pârtiilor din staţiunea Straja au deschis sezonul de schi din această iarnă, motiv pentru care, încă de la sfârşitul lunii noiembrie au pornit tunurile de zăpadă artificială.

De asemenea, a fost deschisă şi telegondola din Lupeni spre Straja, iar parcarea de câteva sute de locuri de la staţia de plecare este disponibilă pentru turişti.

„De câteva zile, 45 de tunuri de zăpadă artificială funcţionează continuu. Ne-am propus să avem un strat de zăpadă bătută cu ratracul în grosime de 30 de centimetri”, spunea cabanierul Emil Părău, unul dintre administratorii pârtiilor din Straja.

În aceste condiţii, au fost deschise pârtiile Constantinescu, Mutu, Platoul Soarelui şi Alfa – cea mai căutată de schiori. Toate aceste pârtii vor avea program de funcţionare şi în nocturnă, astfel că în primele zile din această lună vor fi deschise între orele 9,00-21,00.

În staţiunea Straja încă mai pot fi găsite locuri de cazare, însă cabanierii se aşteaptă ca acestea să se ocupe destul de repede, pe măsură ce pârtiile de schi vor fi deschise şi turiştii vor avea zile libere.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate