Țuica de prune – un veritabil medicament

Unică prin aromă și gust, tradiționala noastră băutură era folosită în trecut și pe post de leac, pentru tratarea sau ameliorarea unor boli. În zilele noastre, efectele ei benefice au fost confirmate de către cercetătorii americani, care au ajuns la concluzia că, atunci când este consumată cu moderație, țuica de prune poate fi un veritabil medicament.

 Calități terapeutice

Țuica de prune conține un număr de șase tipuri de substanțe care hrănesc celulele roșii din organism și care cresc cu 12% viteza de producere a hemoglobinei, ne spun cercetătorii germani. De asemenea, în compoziția acestei băuturi există o enzimă care are rolul de a reduce depunerile de colesterol de pe arterele care transportă sângele către inimă. Pentru o eficiență maximă, țuica este indicată ca aperitiv, cu 15 minute înainte de servirea mesei de prânz, aceasta favorizând absorbția nutrienților din alimente.

Dar, ca să nu devină un pericol pentru sănătate, cantitatea de țuică de prune consumată nu trebuie să depășească 30 de ml pe zi. De asemenea, consumul acesteia este interzis după cină sau după o masă îmbelșugată, potrivit  sfatnaturist.ro

Țuica nefiartă

Era des utilizată, cu ea efectuându-se frecții în caz de răceli, dureri de cap sau pentru activarea circulației sângelui. Astfel, corpul transpiră abundent și se elimină, prin piele, toxinele.

Țuica fiartă

  • Are proprietatea de tratare, ameliorare sau de prevenire a mai multor boli. Asta pentru că, vaporii calzi de alcool etilic produc dilatarea vaselor capilare din plămâni, ușurând intrarea oxigenului în sânge și eliminarea dioxidului de carbon.
  • În cazul unor eforturi fizice de lungă durată, țuica fiartă contribuie la reglarea concentrației glucozei din sânge și mușchi.
  • Ajută la prevenirea aterosclerozei și a infarctului miocardic, fiind recomandată și în cazul anemiilor, în cantități de maxim 30 ml/zi.
  • Cu un conținut bogat de fier, țuica fiartă crește viteza de producere a hemoglobinei și a hematiilor.
  • Întrucât conține o serie de vitamine (A, C,B și D), care nu se degradează prin încălzire, țuica fiartă are acțiune benefică de reglare a funcțiilor hepatice, băutura fiind recomandată în dischineziile biliare, disfuncții ale ficatului provocate de o slabă irigare cu sânge a acestuia sau chiar constipație, potrivit,www.doctorulzilei.ro.
  • Când este consumată în cantități mici, s-a ajuns la concluzia că aceasta previne formarea cheagurilor de sânge, având efect pozitiv și asupra neuronilor, stimulând memoria.
  • S-a constatat, de asemenea, că un consum moderat de țuică de către persoanele de peste 60 de ani, ajută la ameliorarea capacităților cognitive și la reducerea riscului de demență și Alzheimer.
  • Și cum țuica fiartă este unul din cele mai bune remedii naturiste, vă oferim și o rețetă, care poate fi foarte utilă în caz de răceală sau gripă.

Ingrediente: 150 ml țuică, 6-7 boabe de piper negru, 3-4 cuișoare, o linguriță de miere/zahăr.

Mod de preparare:

Țuica se toarnă într-un ibric și se condimentează cu boabe de piper negru și cuișoare. Se lasă la fiert, la foc mic și se adaugă apoi mierea sau zahărul, amestecându-se până la dizolvarea completă. Când începe să dea în clocot se ia de pe foc și se mai poate adăuga măr, lămâie sau scorțișoară, după gust.

Partajează această știre

Lasă un răspuns