.

Transportul neautorizat de persoane, în vizorul poliţiştilor

În perioada 1 – 24 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii au depistat 1.055 de autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane, fiind dispuse 912 imobilizări de autovehicule.

Polițiștii au controlat 130.223 de autovehicule și 89 de societăți comerciale, fiind constatate 673 de infracțiuni (31 de natură economică, 457 la regimul circulaţiei rutiere și 185 de alte feluri).

De asemenea, au fost aplicate 9.022 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 5.219 la O.U.G. nr. 195/2002, 1.518 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, 1.264 la O.U.G nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto şi 1.021 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.

Totodată, au fost efectuate 47.141 de testări cu etilotestul, fiind reținute 237 de permise de conducere şi retrase 1.003 certificate de înmatriculare.

În activități, alături de polițiști rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și de la transporturi, au fost angrenați și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă.

La nivel naţional, acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniu continuă./www.politiaromana.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate