.

Traficul la frontieră s-a dublat, în weekend, faţă de perioada similară a anului anterior

În acest weekend au efectuat formalităţile de frontieră peste 1.440.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, pe ambele sensuri de deplasare. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, în acest an se constată dublarea traficului de pasageri prin punctele de frontieră de la nivel naţional (creştere de 102%), conform unui comunicat al Poliției de Frontieră.

În data de 30.07.2023, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 510.500 de persoane, cetățeni români și străini și peste 134.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Pe sensul de intrare în România, au fost 270.287 de persoane, dintre care 18.272 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 30.07.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.308.741 cetăţeni ucraineni.

Ne aflăm în plin sezon estival, iar la fiecare sfârşit de săptămână ne aşteptăm la  o creştere a valorilor de trafic în principalele puncte de trecere a frontierei, în mod special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Astfel, au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea arterelor de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, respectiv de suplimentare a personalului.

Tot pentru fluidizarea traficului la granițele României, reprezentanţii Poliției de Frontieră Române menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din Ungaria si Bulgaria,  pentru dispunerea  unor măsuri comune astfel încât formalităţile de control să se deruleze cu operativitate

Întrucât participanţii la trafic utilizează preponderent PTF Nădlac II şi PTF Petea,  de la graniţa cu Ungaria, respectiv PTF Giurgiu, de la cea cu Bulgaria, recomandăm cetăţenilor să tranziteze şi prin celelalte puncte de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se evite apariţia aglomerărilor.

La granița cu Ungaria sunt operaționale 12 puncte de trecere a frontierei în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, iar la granița cu Bulgaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei.

Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/. http://stiri.tvr.ro/

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate