Titluri de stat Fidelis 2026: din 7 august sunt lansate tranșe în lei și euro

De vineri, 7 august, pânã vineri 14 august 2026, Ministerul Finanțelor derulează -a opta ediție Fidelis din acest an. Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani au posibilitatea sã subscrie în titlurile de stat denominate în lei și în euro. Dobânzile sunt neimpozabile și sunt de până la 7,5%.

Subscrierile se realizeazã prin intermediul sindicatului format din BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercialã Românã, B.R.D. – Groupe Société Générale, UniCredit Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori București, transmite minister, într-un comunicat.

În ediția din luna august, investitorii care fac dovada donãrii de sânge începând cu 1 martie 2026 beneficiazã de douã tranșe speciale de titluri de stat Fidelis, una în lei și una în euro.

Pentru tranșa în lei, cu scadențã la 2 ani, dobânda este de 7,30%, iar pentru tranșa în euro, cu scadențã la 3 ani, dobânda este de 5,00%.

Totodatã, donatorii-investitori beneficiazã de praguri minime de subscriere reduse, respectiv 500 de lei (fațã de pragul standard de 5.000 de lei), în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei, și 100 de euro (fațã de pragul standard de 1.000 de euro), în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns