.

Tinerii, participanți activi la viața socială și cultural-economică

La nivelul județului Hunedoara, atunci când vine vorba despre adolescenți și colaborarea acestora cu organismele de specialitate, precum Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Hunedoara, există o certitudine clară. Și anume aceea că, interesul tinerilor faţă de proiectele comunitare sau participarea la conferinţe, dezbateri, activități, acțiuni ori ateliere de creaţie nu a fost diminuat nicio clipă, ci, din contră.

Zeci, chiar sute de elevi și/sau studenți de la mai multe instituții de învățământ din județul nostru au continuat și dezvoltat în permanență parteneriate de succes atât pentru generația lor, cât și pentru comunitățile din care aceștia fac parte. Supervizați de cadre didactice și/sau consilieri din cadrul DJST Hunedoara, tinerii au reușit să dezvolte strategii și să participe activ în viața socială, culturală și economică.

Potrivit conducerii DJST Hunedoara, și primul trimestru al lui 2022 a fost marcat de implicarea lor, a tinerilor. Un exemplu în acest sens este dat de beneficiarii proiectului „Vreau să fiu copil, nu părinte ACUM”.

  „Chiar dacă a debutat anul trecut, acest proiect s-a dovedit a fi un adevărat tur de forță care nu numai că s-a bucurat de implicarea a zeci de elevi, cadre didactice de specialitate și consilieri din rândul DJST Hunedoara, dar își continuă și acum ecourile pozitive. Altfel spus, tinerii participanți -beneficiari ai unor seminarii, dezbateri, cursuri cu tematică foarte complexă – reușesc în prezent să disemineze informațiile obținute în rândul altor sute de elevi din diverse unități de învățământ hunedorene. Aceștia din urmă vor deveni participanți activi în școlile lor la discuții și dezbateri comune despre subiecte care vizează responsabilitatea, incluziunea, sănătatea, educația sexuală, relațiile tânăr – societate”, susținea Cristian Laurențiu PINTE (foto), directorul executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara.

Spiritul civic și dorința de implicare a adolescenților hunedoreni sunt demne de toată lauda, mai spune directorul DJST, totodată declarându-se mândru că din ce în ce mai mulți tineri văd DJST ca pe un partener de încredere în derularea inițiativelor lor.

Un alt exemplu elocvent a fost și a doua ediție a proiectului „The Joy of Painting”. Desfășurată în luna februarie a.c., acțiunea a vizat amatorii de pictură (prin cursurile de artă), scopul final fiind cel de suflet, unul luminos și plin de culoare: strângerea de fonduri pentru adăpostul de câini din Sântuhalm.

  … Iată că generația aceasta tânără, în ciuda tuturor încercărilor și necunoscutelor cărora a trebuit să le facă față în acești ultimi ani, continuă să își păstreze spiritul treaz, nonconformist și neînțeles uneori, dar neîntinat, plin de creativitate și de compasiune, de cele mai multe ori – conchide Cristian Laurențiu Pinte.

 Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate