.

Tineri hunedoreni, în vizită la Consiliul Judeţean

Cu multă bucurie, am fost, astăzi (luni – n. red.), gazda unui grup de tineri, care au trecut pragul Consiliului Județean Hunedoara pentru a ne cunoaște și pentru a lua un prim contact cu administrația județeană.
Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului la inițiativa Fundației Județene a Tineretului Hunedoara, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Consiliul Județean al Elevilor, cărora le mulțumesc. Sunt încântat să văd tineri interesați de viitorul județului Hunedoara și de modul în care se desfășoară activitatea în cadrul instituției noastre. Asta înseamnă că tânăra generație vrea să se implice pentru a fi parte a construcției zilei de mâine cu responsabilitate și curaj! I-am încurajat pe tinerii oaspeți să aibă curajul să se implice, pentru că au ocazia să învețe, să cunoască administrația publică locală și să înțeleagă modul de rezolvare a problemelor cu care se confruntă executivul Consiliului Județean Hunedoara, dar și primarii din județ.
Le mulțumesc tinerilor pentru vizită și sper că vor reveni curând, cu același interes!, a declarat Laurenţiu Nistor, Preşedintele Consiliului Judeţean
Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate