Politiștii din orașul Hațeg au oprit în trafic, în data de 13 aprilie a.c., în jurul orei 19:00, pe DC 83, două mopede care nu aveau montate plăcuțe cu numere de înmatriculare/ înregistrare.
Acestea au fost identificate pe sensul de mers dintre orașul Hațeg spre localitatea Reea.
În urma verificărilor, s-a stabilit că mopedele au fost conduse de doi tineri de 19 ani, respectiv 25 de ani, ambii domiciliați în comuna Totești.
Conform bazelor de date ale Poliției Române, niciunul dintre cei doi tineri nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.