Direcţia de Asistenţă Socială Deva distribuie, începând de luni, 14 martie 2022, tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local, destinate persoanelor cu dizabilităţi din municipiul Deva.
Tichetele sunt valabile pentru perioada aprilie – iulie 2022 şi sunt acordate următoarelor categorii de persoane:
– persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad grav, precum şi însoţitorilor/asistenţilor personali ai acestora
– persoanelor cu dizabilităţi încadrate în grad accentuat
Tichetele gratuite pot fi ridicate în intervalul 14 martie – 15 aprilie 2022, de la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4 – parter), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
La ridicarea tichetelor, este obligatorie prezentarea următoarelor documente (în copie):
– cartea de identitate/certificatul de naştere (în cazul minorilor)
– legitimaţia de călătorie, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara
– certificatul de încadrare în grad de handicap
Tichetele de călătorie gratuite pentru transportul public local sunt valabile pentru 10 călătorii dus-întors/lună, pe teritoriul municipiului Deva.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE pot fi solicitate la numerele de telefon 0737.036.004, 0755.018.805 sau 0254.218.030 / Tasta 5 (Compartiment Monitorizare Asistenţi Personali), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva