Termenul de finalizare al tronsonului A1 va fi respectat

Lucrările la tronsonul de autostradă A1 dintre Margina (județul Timiș) și Holdea (județul Hunedoara) se desfășoară într-un ritm alert, iar autoritățile dau asigurări că termenul de finalizare – vara anului viitor – va fi respectat. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, aproximativ 200 de utilaje și între 400 și 500 de muncitori sunt prezenți zilnic pe șantier, ceea ce oferă premise solide pentru încheierea lucrărilor în termenul stabilit.

Ministrul a adăugat că, deși Parlamentul European a aprobat extinderea termenului pentru utilizarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acest lucru nu schimbă obligațiile constructorilor, care trebuie să respecte calendarele de execuție stabilite inițial.

”PNRR-ul în acest moment are ca termen undeva luna august 2026. Nu pun în discuţie că la nivel de Parlament European s-a dat o aprobare pentru prelungire cu încă 18 luni. Nu. Constructorul trebuie să respecte termenul care este acum, a prevăzut în PNRR şi anume august anul viitor”, a precizat el.

Sorin Grindeanu a relatat că, în momentul preluării mandatului, la sfârșitul anului 2021, proiectul se afla într-un impas și era complet blocat.

”În 2022, chiar cred că început de 2023, s-a organizat licitaţia, s-ar refăcut proiectul şi s-a intrat în această zonă de proiectare plus execuţie. A câştigat o companie care şi-a respectat de fiecare dată termenele asumate. Şi chiar a devansat termenele faţă de ceea ce se spunea în contract”, a declarat oficialul.

Finalizarea segmentului lipsă din Autostrada Lugoj – Deva, care măsoară 9,13 kilometri între Margina și Holdea, reprezintă una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din vestul României, întrucât drumul național DN 68A – pe care se deviază tot traficul de pe autostradă – este cel mai aglomerat din zonă.

Noua porțiune de autostradă va include două „tuneluri pentru urși”, care vor însuma 2,13 kilometri de tunel forat. Acestea vor fi alcătuite din două galerii unidirecționale, fiecare având o platformă de 11,25 metri.

Întreg segmentul Margina – Holdea, care se face cu bani din PNRR, trebuie să fie finalizat în 2026.

Tronsonul Margina – Holdea este unul dintre segmentele esențiale ale autostrăzii A1, care va conecta vestul țării de rețeaua europeană de transport. Finalizarea acestui sector va contribui la fluidizarea traficului și la reducerea timpilor de deplasare între Banat și Transilvania.

Partajează această știre

Lasă un răspuns