Echipa națională de tenis a României participantă la Billie Jean King Cup și-a aflat adversara cu care se va lupta în calificările pentru turneul final din 2023.
Pentru sportivele noastre va urma, conform tragerii la sorți, un meci în deplasare, cu Slovenia, contând pentru calificarea la turneul final din competiția inter-țări.
„Tricolorele” vor avea în perioada 14-15 aprilie 2023 un meci cu miză uriașă deoarece echipa câștigătoare va obține biletul pentru turneul final, programat în noiembrie 2023. Cele mai importante jucătoare de tenis slovene sunt Tamara Zidansek (87 WTA) și Kaja Juvan (88 WTA).
Teoretic, partida cu Slovenia va fi mai dificilă decât cea cu Ungaria, ținând cont că „tricolorele” nu se vor mai putea baza pe sprijinul fanilor. În urma tragerii la sorți s-a stabilit ca România să joace în deplasare următoarea partidă, adversarele având și dreptul să aleagă suprafața de joc.