Simona Halep, calificată în turul doi la Cincinnati, după o victorie dificilă cu rusoaica Anastasia Potapova (6-4, 3-6, 6-3), după două ore şi 11 minute de luptă, a devenit doar a treia jucătoare din WTA care a obţinut peste 40 milioane dolari din premii, conform Asociaţiei jucătoarelor profesioniste din tenis (WTA).
Simona Halep se alătură surorilor americane Serena şi Venus Williams, care au câştigat peste 40 milioane de dolari din premii.
După succesul de la Toronto, Halep a primit un cec de 439.700 dolari, iar prin participarea la Cincinatti a ajuns la 40.107.097 dolari, la mai puţin de două milioane faţă de Venus şi la mare distanţă de Serena, cu peste 94,6 milioane dolari.
În circuitul ATP, doar şapte jucători au câştigat mai mult decât Halep, primul loc pe listă fiind ocupat de Novak Djokovic cu 158,9 milioane dolari.
La Cincinnati, Halep a jucat în turul secund conform programului cu Veronika Kudermetova (Rusia). În acest an, la Melbourne, la Yarra Valley Classic, Simona s-a impus cu 6-2, 6-3 în finală contra jucătoarei ruse.