.

Tenis de câmp: Novak Djokovic poate rata turnee importante

Novak Djokovic a declarat că preferă să rateze turnee decât să se vaccineze împotriva COVID-19, încă o dată confirmând opiniile puternice pe care le are cu privire la acest subiect atât de controversat la nivel global.
Într-un interviu pentru BBC, Djokovic a precizat că nu ar trebui să fie asociat cu mișcarea antivaccinistă și că el militează pentru dreptul la alegere.
Când a fost întrebat dacă își va sacrifica participarea la competiții precum Wimbledon și Roland Garros din cauza poziției sale față de vaccin Djokovic a declarat: “Da, acesta este prețul pe care sunt dispus să-l plătesc”, a spus el . Câștigător a 20 de titluri de Grand Slam, Djokovic a fost expulzat luna trecută din Australia, după ce guvernul i-a anulat viza din cauza statutului său de vaccinare.
Novak Djokovic a declarat, de asemenea, că a obținut o scutire medicală pentru a intra în Australia deoarece a trecut prin boală în luna decembrie a anului 2021. “Nu am fost niciodată împotriva vaccinării”, a spus el pentru BBC, confirmând că i-au fost administrate toate vacci­nurile din copilărie, “dar am susținut întotdeauna libertatea de a alege ceea ce introduci în propriul corp”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate