Pacienții care se prezintă la consultații de urologie în cadrul clinicilor MedLife din Deva și Brad beneficiază, de acum, de investigații cu ajutorul unui dispozitiv numit uroflowmetru. Noul echipament permite evaluarea rapidă și obiectivă a tulburărilor de urinare, fiind un instrument important în stabilirea unui diagnostic corect.
Medicul specialist urolog Alex Popescu dispune de această tehnologie modernă în cadrul consultațiilor de urologie, oferind pacienților posibilitatea unei evaluări rapide, precise și obiective a problemelor de urinare, deasemenea el explică faptul că uroflowmetria este unul dintre cele mai simple și utile teste utilizate în urologie, deoarece oferă informații esențiale despre modul în care vezica urinară se golește.
„Uroflowmetria este un test neinvaziv, rapid și ușor de efectuat, prin care măsurăm volumul urinat, viteza jetului urinar și timpul necesar golirii vezicii. Practic, pacientul urinează într-o pâlnie specială conectată la un aparat care înregistrează automat toate aceste date și generează un grafic. În doar câteva minute putem obține informații extrem de valoroase despre funcționarea tractului urinar inferior”, explică medicul.
Investigația este recomandată în special persoanelor care acuză dificultăți la urinare, jet urinar slăbit sau întrerupt, urinări frecvente ori senzația că vezica nu se golește complet.
Medicul subliniază însă că rezultatele uroflowmetriei trebuie interpretate în contextul celorlalte investigații.
„Un jet urinar slab nu înseamnă întotdeauna aceeași afecțiune. Poate fi vorba despre o hipertrofie benignă de prostată, o strictură uretrală sau o vezică urinară care nu se mai contractă eficient. De aceea, uroflowmetria este, de cele mai multe ori, completată de ecografia aparatului urinar, măsurarea reziduului postmicțional sau, atunci când este necesar, de cistoscopie”, precizează dr. Alex Popescu.
Potrivit specialistului, avantajul major al acestui test este că oferă medicului o imagine obiectivă asupra simptomelor descrise de pacient.
„Ori de câte ori un pacient îmi spune în consultație, în cabinetul de urologie, că are dificultăți la a urina sau la a ține urina, nu pot evalua severitatea simptomatologiei doar prin faptul că îl ascult, ci este necesar să obiectivăm simptomele pacientului și de aceea efectuăm acest test al uroflowmetriei. În practica zilnică am observat că pacienții, în funcție de vârstă, de grup și de sex, își povestesc simptomele în moduri diferite, iar acest lucru depinde de statutul educațional, social sau de meseria pe care o practică. De aceea, pentru a fi ușor de efectuat și a avea un document obiectiv cu simptomele pacientului, acest test a fost creat.”
Uroflowmetria este o investigație sigură, nedureroasă și nu necesită o pregătire specială, singura condiție fiind ca pacientul să se prezinte cu vezica urinară plină. Prin introducerea acestui aparat în dotarea clinicilor MedLife din Deva și Brad, pacienții au acces la o evaluare modernă, rapidă și precisă a afecțiunilor aparatului urinar, contribuind la stabilirea unui diagnostic corect și la alegerea tratamentului potrivit.






