.

„Te-aștept pe- același drum…” la Zlatna

„Te-aștept pe- același drum…” Festivalului Național de Interpretare a Romanței  de la Zlatna, a crescut de la an la an, iar anul acesta a înflorit spectaculos prin vocile celor 14 concurenți, cu interpretările de excepție ale invitaților acestei ediții și prin prezența marilor personalități care i-au trecut pragul  și de această dată.

Cea de-a XIX a ediție a Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te-aștept pe- același drum…” s-a desfășurat pe parcursul a două seri minunate, la sfărșit de octombrie, într-un cochet orășel  din Apuseni, Zlatna, iar ecourile lui încă se mai aud, le  fredonăm în gând, căci ea, Romanța, regină peste muzici, reușește să învingă timpul și cu o putere divină, să ne pătrundă în suflete, să le unească  într-o armonie deplină, pentru ca așa cum a spus  Ioan Bocșa, „Romanța este o stare”, a sufletului.

Am avut parte de un adevărat regal  oferit de concurenții acestei ediții veniți din mai multe regiuni istorice ale României și de recitaluri de excepție ale unor artiști care slujesc romanța cu dragoste de frumos și dăruire: Ioana Dichiseanu și fiica sa Anastasia, Sergiu Geogean, la nai, 14 ani, Cristina Beldean Moșuțan, Mariana Anghel, Alin Stoica și Mădălina Ștephanie Radu, Ozana Barabancea, Sorin Lupu, Alina Mavrodin-Vasiliu, Liviu Burz și Ion Țibrea, emoții, aplauze, bucurie, și un public de excepție iubitor de frumos.

Recitalurile ne-au purtat în lumea  fascinantă de dor a acestui gen muzical, s-au coborât parcă dintr-un vis frumos romanțe vechi, romanțe noi, romanțe fără vârstă. Am lăcrimat și am fredonat, am călătorit în trecut, am revenit în prezent, am dat Slavă Domnului prin Romanța Rugăciune și am valsat cu draga noastră Toamna.

Jurizarea concursului de interpretare a fost realizată de personalități marcante: Elise Stan – etnomuzicolog, realizator și producător de emisiuni folclorice – președintele juriului, Alina Mavrodin Vasiliu – director artistic al Festivalului Național de Romanțe „Crizantema de Aur”,  Liviu Burz –   artist al  Operei de Stat din Viena, Ioan Bocșa – profesor universitar în cadrul Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca și  Iosif Fițprofesor și dirijor, cu o misiune grea, dar frumoasă, cu convingerea că  prin aceste voci romanța este nemuritoare.

Felicitări laureaților: Diana Izabela Marin –  Premiul Special pentru Promovarea Tinerilor Interpreți de Romanță oferit de Fundația „Henry Mălineanu”, Cătălin Ioan Nistor – Premiul Special Valer Ponoran, Andrei Nicolae Bucă – Premiul Special Tinerețea Romanței, Ciprian Cucu – Premiul Special al Casei de Cultură „Horea Popescu” Zlatna, Maria Neag – Premiul Special al Consiliului Județean Alba, Alexandra Olaru – Premiul III, Maria Moldovan – Premiul II, Ionela Mardare Mirică – Premiul I și  Trofeul Festivalului Național de Interpretare a Romanței „Te-aștept pe-același drum…” al anului 2023 – Liliana Feher.

Acompaniamentul muzical a fost realizat de orchestra condusă de maestrul Ovidiu Barteș– vioară, Kalman Ursui– pian, Sabo Marius – vioară, Jeno Zanc – contrabas și Victor Geogean– acordeon.

Ne-au introdus în atmosfera de basm, Miruna Ionescu și Octavian Ursulescu,  minunații prezentatori ai evenimentului, iar postul de televiziune Alba Carolina TV a asigurat transmisiunea live a acestuia.

Primăria și Consiliul Local al orașului Zlatna, Casa de Cultură „Horea Popescu” Zlatna, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba în colaborare cu Ministerul Culturii sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO împreună cu EUROP EXPRESS, WERKO METAL, FLORĂRIA MOGUȚ, DEMENIK SRL și MARCEL SÎNC, sponsorii evenimentului, au făcut posibilă realizarea ediției de anul acesta a festivalului.

Mulţumiri pentru invitație și aleasă considerație pentru munca depusă de echipa care a făcut posibilă desfăşurarea acestui eveniment, însuflețită de Silviu Ponoran – primarul orașului Zlatna.

Mihaela-Ioana Poenar

Director Executiv

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră”

Foto: Dalia Iancu

 

 

 

 

 

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate