.

Târgul European al Castelelor, prilej de a redescoperi frumuseţile judeţului Hunedoara

Târgul European al Castelelor a deschis vineri porțile unei noi ediții și a adus la un loc expozanți din toată țara.

Situri, monumente și muzee au ocazia să-și promoveze oferta în cadrul unui eveniment de marcă, recunoscut pe plan european, găzduit de cel mai spectaculos castel din Europa de Est, Castelul Corvinilor. Din păcate, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, expozanții străini lipsesc în acest an. Cu toate acestea, încă din prima zi, interesul vizitatorilor care au ajuns mai întâi în Curtea Husarilor, acolo unde se desfășoară evenimentul, a fost unul crescut.

Județul Hunedoara, cel mai bogat județ din țară în monumente istorice și ale naturii, în vestigii de importanță națională, prezintă și la ediția din acest an tot ce are mai frumos, prin intermediul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara. Iar primii vizitatori care au ajuns astăzi la standul nostru au fost întâmpinați de salutul celor de la Terra Dacica Aeterna. Prin intermediul materialelor de promovare existente la stand, vă facem o invitație de călătorie prin locurile în care s-a scris istoria acestui popor. Oferta de petrecere a timpului liber pregătită de DGAMPT este una consistentă și atractivă. Istoria este la ea acasă, iar turismul, dezvoltarea și promovarea acestuia sunt doar o parte dintre obiectivele asumate de DGAMPT Hunedoara.

Târgul European al Castelelor este o ocazie în plus pentru a ne cunoaște țara, județul și toate locurile minunate în care putem ajunge. Echipa DGAMPT Hunedoara vă așteaptă să vă vorbească despre Cetățile dacice din Munții Orăștiei, despre castele și conace, despre biserici de lemn și de zid și despre multe alte locuri în care vă puteți petrece timpul liber. Avem și o aplicație turistică de mare ajutor în alegerea traseelor sau a obiectivelor turistice la care doriți să ajungeți – Discover Hunedoara.

Veniți la Târgul European al Castelelor să ne bucurăm împreună de ceea ce ne oferă județul Hunedoara!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate