.

„Târgul European al Castelelor” – ediţia a VII – a

Astăzi a fost deschisă cea de-a şaptea ediţie a „Târgului European al Castelelor”, manifestare prin care Castelul Corvinilor din Hunedoara îşi asumă, încă o dată, rolul de „motor” al turismului în judeţul Hunedoara şi în România.

Festivitatea de deschidere a fost oficiată de primarul municipiului Hunedoara, printre oaspeţi numărându-se şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean, domnul administrator public Costel Avram, domnul vicepreşedinte Alin Ţambă şi domnul vicepreşedinte Ion Bădin, precum şi domnul Ilie Toma, deputat de Hunedoara.

„Târgul îşi propune să asigure o mai bună vizibilitate a obiectivelor turistice din Hunedoara şi din România. Castelul Corvinilor promovează aceste obiective, în cadrul acestei manifestări, cum, la rândul său, principalul obiectiv turistic din Hunedoara este promovat de cetăţile, castelele şi muzeele din ţară, mai ales de către cele care participă la evenimentul organizat de noi. Înainte de pandemie ne puteam lăuda că am atins cifra de 500.000 de vizitatori. Pandemia a diminuat simţitor numărul vizitatorilor dar, încet-încet, reintrăm în normalitate. Sperăm să înceteze şi nenorocitul de război din spaţiul ex-sovietic şi o să vedeţi că turiştii vor fi din ce în ce mai mulţi la Castel. Promovarea se face în primul rând de către echipa Primăriei şi administraţia obiectivului istoric, iar niciun efort financiar nu este prea mare pentru a promova Castelul Corvinilor. Nu poţi să promovezi dacă nu creezi şi dacă nu investeşti. Castelul Corvinilor reuşeşte să depăşească bugetul încasat din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni (persoane fizice). Lucrul acesta nu se poate face decât printr-o promovare şi printr-o atenţie sporită”, a declarat, cu ocazia deschiderii târgului, primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

21 de expozanţi sunt prezenţi cu standuri în curtea exterioară a Castelului, astăzi şi mâine (sâmbătă – 28 mai), între orele 09.00 – 17.00: Cetatea Alba Iulia, Castelul Bran, Castelul Karolyi – Carei, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Cetatea Medievală Mălăieşti, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște,  Cetatea Feldioara – Marienburg, Cetatea Medievală Râşnov, Cetatea Medievală Târgu Mureș, Cetatea Făgăraş, Cetatea Rupea, Cetatea Devei, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara, Muzeul „Octavian Goga”, Cetatea de Scaun a Sucevei, Castelul Sturdza – Miclăușeni, Cetatea Ardud, Centrul de Turism Arad, Cetatea Neamț, Palatul Culturii – Iași și, bineînțeles, gazda, Muzeul Castelul Corvinilor.

Tot în „Curtea Husarilor”, în ambele zile ale târgului, de la 10.00 la 16.00, va fi derulat un program interactiv cu publicul (lupte medievale, dansuri, lecţii de tir cu arcul, lecţii de spadă) susţinut de Ordinul Cavalerilor de Hunedoara şi Asociaţia Castelul din Carpaţi.

Seara, spectacolul se mută pe Pietonala Corvin unde, între orele 20.00 şi 22.00 vor avea loc spectacole de animaţie stradală. Vineri seara, în centrul oraşului, vor putea fi urmărite dansuri medievale şi demonstraţii de lupte, precum şi un spectacol cu foc şi alte efecte speciale. Sâmbătă seara, tot pe Pietonala Corvin, în acelaşi interval orar, se va derula un program interactiv de iluzionism şi magie.

În cadrul acestei ediţii a Târgului European al Castelelor a fost cuprinsă şi expoziţia de pictură intitulată „Rute culturale – castele şi cetăţi din România”, amenajată în Sufrageria Bethlen a Castelului Corvinilor.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate