Primăria comunei Vaţa de Jos anunţă că vineri, 25 aprilie, începând cu ora 14,00, credincioşii sunt aşteptaţi la Izvorul de Leac din satul Ciungani. Aici va fi săvârşită slujba Tainei Sfântului Maslu.
Despre Izvorul de Leac din satul Ciungani se știe de cel puțin 100 de ani, aici venind oameni chiar și din județele vecine, Arad și Bihor, pentru a lua apă de băut, pe care o foloseau și pentru a se spăla cu ea. Calitățile acestei ape erau cunoscute ca fiind vindecătoare pentru tot ceea ce înseamnă afecțiune a pielii (infecții, exeme ).
Legenda spune că acest fapt a fost cunoscut printr-o pățanie a unui țăran deținător de capre. Acesta a observat animalele sale aveau râie. În disperare, le-a dat drumul în pădure pentru a fi mâncate de lupi. Însă, caprele trecând pe lângă acest izvor, au băut apă, iar după o perioadă de rătăcire prin pădure, au fost văzute curate, vindecate.
Această apă izvorăște de la 6 m înălțime dintr-o crăpătură în stâncă. Este semicaldă. Se spune că e bine ca apa aceasta să fie folosită în zilele de sărbătoare, mai ales de Paște, Rusalii, Înălțarea Domnului și în special în ziua de Izvorul Tămăduirii când are loc anual o manifestare religioasă care constă în maslu și slujbă, la locul unde se află izvorul și unde este ridicată o troiță.






