.

Tabără la Centrul de Agrement “Căprioara”

Vă invităm sâmbătă, 06 iulie 2019, începând cu ora 10.00,la Centrul de Agrement Căprioara, unde va avea loc lansarea celei de-a XI-a ediții a Programului de tabere „ARC”, ediția 2019 inițiată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (M.R.P.) în colaborare cu Ministerul Tineretului şi Sportului (M.T.S).

Programul de tabere „ARC” li se adresează etnicilor români (elevi, tineri, studenţi şi profesori) din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani: Republica Moldova, inclusiv regiunea transnistreană, Serbia (Voivodina şi Valea Timocului), Bulgaria, Ucraina (regiunea Cernăuţi, Odessa şi Transcarpatia), Albania, Republica Macedonia de Nord, Ungaria, precum și celor din diaspora de mobilitate (Italia, Spania, Grecia, Canada, Portugalia, Marea Britanie, Franța, Germania etc.).

Anul acesta, participanții au la dispoziție cel mai mare număr de locuri de până acum – peste 3.000. Taberele se vor organiza în serii consecutive, în perioada 1 iulie – 27 august, în centrele de agrement din:

  • Sulina – județul Tulcea, în perioada 2 iulie – 27 august a.c., opt serii de câte șapte zile;
  • Oglinzi – județul Neamț, în perioada 1 iulie – 12 august a.c., șase serii de câte șapte zile;
  • Căprioara – judeţul Hunedoara, în perioada 1 iulie – 12 august a.c., șase serii de câte șapte zile;
  • Săcelu – judeţul Gorj, în perioada 1 iulie –-12 august a.c., șase serii de câte șapte zile.

Programul de tabere „ARC” își propune să creeze și să păstreze legături între românii de pretutindeni, să ofere cunoștințe despre cultura și civilizația românească, să promoveze valorile patrimoniului cultural românesc.

„ARC” este parte a Programului de Guvernare 2018-2020 și face parte din pilonul Educație „Nicolae Iorga”, înscriindu-se în Planul anual de acțiuni proprii al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate