.

Stimularea creativităţii şi încurajarea talentelor, obiective ale Centrului Cultural Simeria

În luna august 2019, Centrul Cultural și de Creație al Orașului Simeria a împlinit 5 ani de existență. De la înființare și până în prezent, s-au desfășurat o multitudine de proiecte în domeniul cultural, urmărind elaborarea unor proiecte atractive, de educație, pentru stimularea creativității, încurajarea talentului, dezvoltarea schimburilor culturale, precum și promovarea valorilor comunității.

Activitatea sa este structurată pe trei departamente : Organizare Evenimente, Clubul Smart al Copiilor și Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice.

Au fost organizate peste 200 de evenimente culturale dintre cele mai variate :

  • concerte de muzică ușoară, de colinde, de romanțe, de pricesne, de jazz, de muzică rock
  • festivaluride folclor, de reconstrucție istorică, pentru promovarea tradițiilor
  • piese de teatru
  • concursuri
  • ateliere
  • expoziții
  • parade
  • spectacole de muzică, teatru și dans

Clubul Smart al Copiilor, situat în Simeria, str. Biscaria nr.1, oferă o gamă largă de ateliere și cursuri, destinate formării armonioase a copiilor și tinerilor, cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani. Activitățile care se desfășoară în cadrul atelierelor de dansuri moderne, arte plastice, balet, șah, prelucrarea lemnului, teatru, sunt coordonate de profesori cu experiență în lucrul cu copiii. Sunt organizate periodic concursuri, spectacole și recitaluri, în care sunt implicați cursanții, pentru a prezenta părinților performanțele obținute și pentru a-i ajuta pe copii să se exprime cu ușurință și curaj. Înscrierile la activități sunt permise pe întreg parcursul anului școlar. În vederea desfășurării unor acțiuni comune la care să participe cât mai mulți copiii din Simeria, au fost încheiate parteneriate cu Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Salign” precum și cu Clubul Sportiv CFR Simeria.

Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice funcționează  într-un spațiu modern, situat în Simeria, Piața Unirii, bloc 22, parter.Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice este deschis zilnic, de luni până duminică iar cadrul creat este acela destinat socializării și sprijinului pentru persoanele vârstnice.

Din activitățile Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice : sărbătorirea zilelor de naștere dintr-o lună, sărbătorirea zilelor de 1 și 8 Martie, participarea la Ziua Eroilor, participarea la Ziua Europei, participarea la manifestările prilejuite de Ziua Națională, sărbătorirea Zilei Persoanelor Vârstnice, omagierea persoanelor peste 90 de ani, excursii la mănăstiri și la obiective turistice importante, seri de colinde, împodobirea bradului de Crăciun, vizite la bolnavii spitalizați, concursuri de șah și table, organizarea de seri distractive, seri de informare cu medici de familie, controale oftalmologice, jocuri de șah, table, rummy, seri de lectură.

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate