Sprijin pentru educație: Elevii din comuna Bistra au primit bursele școlare la zi pentru anul 2024–2025

Pentru anul școlar 2024–2025, toți elevii eligibili din comuna Bistra au primit bursele școlare aferente perioadei septembrie 2024 – iunie 2025, acestea fiind achitate integral și la timp.

Un număr de 209 elevi au beneficiat de sprijin financiar sub forma burselor școlare, după cum urmează:

  • 39 burse de merit
  • 1 bursă de reziliență
  • 169 burse sociale

Valoarea burselor lunare acordate:

  • Bursă de performanță – 500 lei/lună
  • Bursă de merit – 450 lei/lună
  • Bursă de reziliență – 300 lei/lună
  • Bursă socială (pentru elevii bolnavi sau orfani) – 300 lei/lună

Criteriile pentru acordarea burselor sunt stabilite anual în cadrul consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, iar aceste burse reprezintă atât un sprijin social important, cât și un instrument de încurajare a performanței școlare.

Traian Gligor, primarul comunei Bistra:„Educația rămâne o prioritate pentru administrația publică locală, chiar dacă mecanismele de finanțare s-au schimbat. Vom continua să ne implicăm în sprijinirea copiilor din comună prin toate mijloacele disponibile.Viitorul comunei Bistra începe în băncile școlii. Vom continua să fim alături de fiecare copil care vrea să învețe și să reușească, cu tot ceea ce putem.”

Pentru administrația locală din comuna Bistra, investiția în copii înseamnă grijă pentru viitor, încredere în potențialul tinerilor și respect pentru munca dascălilor. Educația este temelia unei comunități sănătoase și unite – iar sprijinirea ei trebuie să rămână o responsabilitate asumată la toate nivelurile.

Partajează această știre

Lasă un răspuns