.

Sportivi deveni, la Jocurile Mondiale Special Olympics de la Berlin

Pentru prima dată, municipiul Deva va fi reprezentat la o competiție internațională din cadrul Special Olympics. Clubul Sportiv Decebal Deva va participa la cea de-a 27-a ediție a Jocurilor Mondiale Special Olympics, care se vor desfășura în această perioadă în Germania, la Berlin.
Karina Popa – brav sportiv, Paula Cojocaru – elevă ȋn clasa a XI-a la Colegiul Național „Decebalˮ, parteneră unificată şi Cristian Bauman – antrenor, profesor la Colegiul Național „Decebalˮ vor reprezenta România la Jocurile Mondiale Special Olympics, la întrece­rile de la disciplina tenis de masă. Delegația României este formată din 31 de sportivi și 16 antrenori, staff tehnic și medici.
Jocurilor Mondiale Special Olympics de la Berlin – cel mai mare eveniment mondial dedicat persoanelor cu dizabilități intelectuale este sărbătoarea incluziunii sociale prin SPORT – un prilej de a le demonstra oamenilor din lumea întreagă că suntem uniți de aceleași valori, dincolo de abilitățile noastre: ambiție, perseverență, auto-depășire și speranță.
Ceremonia de deschidere va avea loc ȋn 17 iunie, iar întrecerile sportive se vor des­fășura în perioada 17 – 25 iunie a.c. La competiție vor participa peste 7.000 de sportivi din 190 de țări, care vor concura la 26 de discipline sportive. Sunt implicați 20.000 de voluntari și sunt așteptați 300.000 de vizitatori.
Multipla campioană olim­nasta de aur a Devei, de­clarată ambasador global Special Olympics, va însoți delegația României la ceremonia de defilare de pe stadionul Olympia din Berlin prilejuită de deschiderea acestor întreceri
Astfel Karina Popa, Paula Cojocaru şi profesorul Cris­tian Bauman sunt de acum adevărați ambasadori ai De­vei, ai județului Hunedoara şi ai României, continuând o lungă tradiție de succes și de performanță sportivă.
Să le urăm cu toții mult succes la aceste întreceri!

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate